CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

Oraşul Negreşti-Oaş, Judeţul Satu Mare
Biblioteca Orăşenească - raport statistic 2009

Bibliotecar / norma :2(Volsik Ancuta,Seres Ecaterina)/normă întreagă
Adresa bibliotecii :Str. Victoriei, Nr.65
Tel./Fax. :0261/854483
Orar :Luni-Vineri : 8 - 16
Total colecţii 41172
Documente achiziţionate 551
Nr. total computere2
Total venituri (mii lei)126,60
Cheltuieli curente din finanţare bugetară124,00
Cheltuieli curente din venituri proprii0
Cheltuieli curente din alte venituri(sponsorizări,donaţii)2,60
Cheltuieli de capital0
Total utilizatori înscrişi 2005-20092265
Utilizatori activi(2009)348
Tranzacţii de împrumut16450
Nr. vizite la bibliotecă(frecvenţa)6723
Populaţia15057

Monografia localităţii

Atestare documentară
Într-o scrisoare a regelui ungar Ştefan din 17.11.1270 se vorbeşte de Oaş ca moşia "OVAŞ". În diplomele maramureşene din secolele XIV şi XV, Negreştiul este menţionat în legătură cu "drumul sării" care pornea de la Ocnele de sare Giuleşti-Maramureş peste munţi prin Negreşti, către ţinuturile sătmărene şi apoi spre Panonia.
Despre Negreşti un istoric maghiar a scris cu mai bine de 100 de ani în urmă că "Felsofalu", în vlahă Negreşti, este cea mai mare aşezare românească din Oaş. Acest sat se întinde pe 77 de coline, cu toate acestea are numai 300 de case.
Documentele din secolul XIX vorbesc despre Negreşti ca fiind cel mai mare sat din Ţara Oaşului având 600 case cu 2.725 locuitori.
Ţara Oaşului
Relieful şi clima pe teritoriul actual al judeţului Satu Mare au oferit condiţii prielnice de viaţă pentru omul de Neanderthal şi Homo Sapiens Fosilis, care cu mai bine de o sută de mii de ani înainte de Cristos s-au aşezat pe terasele înalte din Ţara Oaşului (Remetea Oaş, Boineşti, Călineşti Oaş etc.). În epoca bronzului, în această zonă, au vieţuit creatorii culturii Suciu de Sus, a căror ceramică poate sta la un loc de cinste în orice muzeu al lumii.
Primul document care face referire la acest ţinut datează din 1270, când regele Ungariei dona unui nobil câteva sate din hotarul sud-vestic al Ţării Oaşului. În acel document, Ţara Oaşului e pomenită ca "Terra Awas". Unii istorici susţin că originea termenului de Oaş ar fi din termenul de Awas (Oaş), care înseamnă runc (despădurire, "curătură", "luminiş"). Ţara Oaşului este consemnată şi în Cronica lui Grigore Ureche.

Monografie întocmită de istoricul Gheorghe Lazin

Website counter

Ultima actualizare : 14.10.2010