CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

Oraşul Ardud, Judeţul Satu Mare
Biblioteca Orăşenească - raport statistic 2009

Bibliotecar / norma :Crişan Victoria / normă întreagă
Adresa bibliotecii :Str. Ştefan cel Mare, nr. 37
Tel./Fax. :0261/771003
Orar :Luni-Joi : 7-15, Vineri : 7-13
Total colecţii 16154
Documente achiziţionate 460
Nr. total computere0
Total venituri (mii lei)460
Cheltuieli curente din finanţare bugetară21,71
Cheltuieli curente din venituri proprii0
Cheltuieli curente din alte venituri(sponsorizări,donaţii)3,71
Cheltuieli de capital0
Total utilizatori înscrişi 2005-2009725
Utilizatori activi(2009)170
Tranzacţii de împrumut3950
Nr. vizite la bibliotecă(frecvenţa)480
Populaţia6825

Monografia localităţii

În documente localitatea se regăseşte sub diferite denumiri: Herdeud, Erdewd, Erdeud, Arded şi Ardud. Iniţial denumirea de Herdeud însemna aşezare păduroasă, aşezare din pădure, amintită sub această denumire din anul 1319 în donaţia regelui Ungariei Carol Robert D'Anjou făcută cetăţii Sătmarului. Apoi denumirea suferă transformări etimologice până când aceasta ajunge la cea de Erdud (în limba maghiară înainte de 1918), Erdeud, Arded (dupa 1918 în limba română) şi Ardud, denumirea de azi.
Urme ale vieţii omeneşti pe aceste locuri datează din epoca neoliticului dovada fiind toporul de piatră şlefuită descoperit pe raza comunei şi expus la muzeul şcolii. Ele se continuă şi în epoca bronzului, dovadă fiind toporul de bronz descoperit în Ardud şi expus la acelaşi muzeu.
Cea mai veche atestare documentară este la 1215 în "Registrum Varadiense" sub numele de Herdeud, ca una din cele mai însemnate aşezări din zona Sătmarului, având şi o parohie ce-l avea în frunte, conform documentelor vremii pe protopopul Abel. Ardudul se număra printre cele trei aşezări însemnate din comitatul Satu Mare care are cetate înainte de marea invazie tătaro-mongolă, alături de Satu Mare şi Medieşul Aurit, amintită fiind la 1215 sub numele de castrum Herdeud.
Ulterior Ardudul ajunge la o mare dezvoltare devenind district (Districtus Erdewd) în comitatul Sătmar în 1378, iar in 1392 este amintit din nou ca district în comitatul Sătmar alături de cel de la Medieşul Aurit, cu o populaţie în majoritate românească, care trăiau în sate româneşti, 10 la număr (possessiones olachales). În continuare aşezarea se dezvoltă şi creşte ca importanţă ajungând sediu de domeniu feudal, iar în 1509 este amintită ca târg (Oppidium Erdeud) pe unde treceau trei drumuri: Hrip-Ardud, Satu Mare-Ardud şi Terebeşti-Ardud. Deci Ardudul ajunge un important centru economic agricol, meşteşugăresc şi comercial. Existau ateliere de lemnărie, fierărie, dogărie, iar ca târg, important centru de schimburi de produse agricole şi meşteşugăreşti. Pe lângă importanţa sa economică era şi un centru administrativ cu sediu de domeniu feudal cu cetate şi district al comitatului Sătmar.
Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea Ardudul împreună cu domeniul său şi satele din jur intră în stăpânirea fraţilor Balc (Bolita) şi Drag, fii lui Sas Voievod, fiul lui Dragoş conducătorul Moldovei care a fost alungat la 1359 de catre Bogdan I întemeietorul statului feudal independent Moldova. Din familia Dragfieştilor cel mai reprezentant este Bartolomeu Dragfi, care participă la bătălia de la Câmpul Pâinii (lângă Orăştie) în 1479 alături de comitele Timişoarei Pavel Chinezul, iar mai apoi ca voievod al Transilvaniei (1493-1499) îl ajută pe Ştefan cel Mare cu care era înrudit (cuscru) cu 12000 de oşteni împotriva invaziei poloneze conduse de Ioan Albert (1497).
Bartolomeu Dragfi este acela care construieşte cetatea de piatră din Ardud pe locul uneia mai mici la 1481, iar în 1482 se incepe construcţia bisericii terminată în 1545.
În vremea răspândirii reformei religioase, a luteranismului şi calvinismului în Ungaria şi Transilvania Ardudul devine unul din cele mai importante centre ale protestantismului în Ungaria şi Transilvania. Introducerea reformei se datoreşte activităţii desfăşurate de reformaţii Devai Biró Mátyás, Batizi Andras si Kopacsi Istvan sub directa protecţie a comitelui Gaspar Dragfi nepotul lui Bartolomeu Dragfi, care a fost printre primii nobili din Transilvania care au adoptat reforma. La 20 septembrie 1545 la Ardud s-a ţinut primul sinod al protestanţilor din Ungaria şi Transilvania sub preşedenţia lui Kopácsi István, preot din Ardud. Tot la Ardud se ţine şi al doilea sinod al protestanţilor la 24 februarie 1555. Aici funcţiona şi o şcoală de pregătire a preoţilor reformaţi Rákóczi
După dispariţia familiei Dragfi se dă o luptă aprigă pentru stăpânirea localităţii şi domeniului Ardud. Murind de tânăr ultimul reprezentant al acestei familii, Gheorghe, Ardudul ajunge în stăpânirea principelui Transilvaniei Ioan Sigismund. Acesta intră în stăpânirea cetăţii în 1565 în urma unui asediu de 40 de zile fiind ajutat de Paşa de Buda şi beglerbegul Timişoarei. Oastea sa era de 25.000 de soldaţi si 15.000 de turci. Lupta se da împotriva generalului Swendy Lazar trimisul împăratului Maximilian al Austriei care ocupase nordul Transilvaniei şi cetatea Ardud. Cu această ocazie cetatea este dărâmată până în temelii. În continuare Ardudul rămâne domeniu al principelui până în 1629 când principele Racoczi I îl donează văduvei baronului Károlyi, Zsengrei Borbala, iar apoi Mihai Apafi in 1663 îl donează magnatului Károlyi László. Mai târziu în 1730 contele Károlyi Sándor (in 1711 dupa pacea de la Satu Mare familia Károlyi primeşte rangul de Conte de la habsburgi ca răsplată a trădării răscoalei lui Francisc Rákóczi al II-lea) pe locul vechii cetăţi construieşte un castel-cetate. Această cetate-castel avea forma pătrată, iar în colţuri avea turnuri în formă rotundă, înalte şi zvelte, prevăzute cu creneluri în compoziţia cărora elementele dominante sunt cele gotice. În cetate se afla scaunul domenial, iar la subsol 8 camere (celule) pentru cei condamnaţi.
Tot Károlyi Sándor colonizează pe şvabii din Ardud. Primele colonizări au început in anul 1726 şi au continuat până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În totalitate sunt amintite ca aduse în Ardud 308 familii, dar nu toate au rămas în localitate, unele plecând în Homoroade sau în alte localităţi învecinate, altele s-au repatriat. Coloniştii şvabi aduşi din zona Wurtemberg de către contele Károlyi Sándor cu aprobarea împăratului Austriei Carol al VI-lea, au fost aduşi cu scopul de a valorifica mai din plin resursele acestor pământuri, cu braţe de muncă pentru conte, iar aprobarea Casei de Habsburg a fost cu scopul de a întări elementul german şi catolicismul în Transilvania şi a combate reforma.
În curând între noii veniţi şi maghiarii localnici au izbucnit grave conflicte de natură economică şi religioasă pentru stăpânirea acestor pământuri, a terenurilor arabile, fâneţe şi păduri, a unei mori care data încă din 1711, cât şi pentru stăpânirea bisericii. La intervenţia contelui Károlyi Sándor conflictul s-a încheiat în favoarea noilor veniţi, maghiarii din Ardud fiind nevoiţi să plece în localităţile Ghirişa, Dobra şi Viile Satu Mare (1769). Pe plan religios preponderentă a rămas biserica Romano-Catolică. Dar cu timpul şvabii, îndeosebi după dualismul austroungar (1867) s-au maghiarizat, păstrându-şi până în zilele de azi cultul Romano-Catolic. Cu timpul, în localitatea Ardud au venit şi s-au aşezat şi alţi maghiari, români şi evrei. La 1864 sunt amintiţi 1582 romano-catolici, 268 greco-catolici, 74 calvini, 28 evrei şi un luteran. În ce priveşte castelul cu patru turnuri şi pivniţe subterane suferă mari deteriorări. Groful Károlyi Lajos ia acoperişul de pe castel pe motiv că în timpul provizoratului a trebuit să plătească un impozit prea mare. În 1896 se fac unele renovări, apoi însă intră din nou în paragină. După cel de al doilea război mondial castelul este distrus în întregime, multe locuinţe din zonă fiind construite din materiale rezultate din demolarea castelului. La ora actuală a mai rămas în picioare turnul din partea sud-vestică a cetăţii, dar şi acesta este supus deteriorării şi degradării treptate.
In secolul al XVIII-lea şi mai ales în secolul al XIX-lea Ardudul este un important centru economic şi administrativ, centru de plasă cu judecătorie, filială bancară, moară, magazine, spital din 1890, cale ferată din 1872, farmacie din 1893. De asemenea se desfăşura în Ardud o intensă viaţă culturală şi spirituală. Încă din 1484 exista o şcoală confesională a parohiei romano-catolice. În 1897 se înfiinţează şcoală de fete cu şase clase şi grădiniţă de copii. La începutul secolului al XX-lea atât Ardudul cât şi celelalte localităţi din zonă cunosc o mare dezvoltare. Sunt colonizaţi români din zona Lăpuşului, Şomcuta, Dej şi Chiuieşti pentru a lucra pe domeniile grofilor. În această perioadă se dezvoltă agricultura şi producţia agricolă. Se dezvoltă şi gospodăriile oamenilor fiecare deţinând un număr de 5-10 capete de vite iar cei mai înstăriţi chiar 15-20 de capete. În acelaşi timp se dezvolta şi producţia meşteşugărească.
Anexarea Ardealului la Ungaria hortystă în urma Dictatului de la Viena (1940) a avut urmări şi repercursiuni foarte grave asupra populaţiei româneşti din judeţul Satu Mare şi din Ardud. Atrocităţile, actele de represiune s-au extins şi asupra românilor din Ardud. În acţiunile de "purificare naţională" pe seama bisericii româneşti autorităţile ungare au desfiinţat un număr mare de parohii româneşti, printre acestea fiind şi parohia ortodoxă din Ardud. Autorităţile hortyste au vrut să transforme Biserica Ortodoxă, aflată în construcţie, în cămin cultural. Bande naţionaliste s-au dedat la acte de intimidare a populaţiei româneşti încercând să-i alunge din localitate. Mulţi români din Ardud au fost nevoiţi să părăsească localitatea şi au reuşit să treacă graniţa clandestin şi să se refugieze în România.
Întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste a fost un moment de mare bucurie şi speranţă pentru populaţia românească din Ardud. Românii au primit cu mare bucurie trupele româneşti eliberatoare. Lupte crâncene şi sângeroase pentru eliberarea localităţilor comunei s-au dat la Gerăuşa, Mădăras şi Ardud în zilele de 21-22 octombrie 1944. În luptele pentru eliberarea Ardudului au căzut la datorie sublocotenent Rosescu Toma, sergent Andrei Gheorghe, Berbec Victor, Vâlceanu Constantin, Tudor Traian, Boghiu Constantin, Cobălcescu Ion, plutonier Poienari Petru, fruntaş Marin Dumitru, soldat Macarie Augustin, făcând parte din regimentele 2,5,9 ale diviziei 11 române. Pe lângă aceştia au mai căzut la datorie un număr de 11 soldaţi ai căror nume nu este cunoscut. Dintre locuitorii din Ardud care au luptat în armata română se număra caporal Oanţă Pavel, soldaţii Silaghi Vasile, Budu Gavril, Şoimoşan Petru, căzuţi în luptă, la datorie.
După eliberare Ardudul intră într-un larg şi profund proces de transformări economice. Fiind prin natura sa o zonă agricolă, se înţelege că primele transformări se leagă de agricultură. Astfel, se constituie în 1950 Gospodăria Agricolă de Stat (G.A.S.) pe terenurile expropriate de la marii proprietari de terenuri Nagy Sándor, Benedek Novak Pap Lajos. Tot în 1950 la 6 august ia fiinţă Gospodăria Agricolă de Producţie (care ulterior devine Cooperativa Agricolă de Producţie) cu un număr de 42 de familii şi o suprafaţă de 172 de ha. Tot in 1950 la Ardud se înfiinţează Staţiunea de Mecanizare şi Tractoare.

Bura László, Erdőd nyolc évszázada, [s.n.], Satu Mare, 2010.

Website counter

Ultima actualizare : 12.10.2010