CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE
BIBLIOTECA JUDEŢEANÄ

Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Satu Mare.
Ovidiu T. Pop, "Din jurnalul unui...matematician"

Consiliul Judeţean Satu Mare, Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi Editura Citadelainvită publicul cititor la un nou eveniment editorial, avându-l în centrul atenţiei pe scriitorul, matematicianul şi dascălul Ovidiu T. Pop, cu cea mai recentă carte a sa, "Din jurnalul unui...matematician". Evenimentul se va derula marţi, 12 decembrie 2017, cu începere de la ora 14, în Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr" a Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Cartea a apărut de curând la Editura Citadela, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Satu Mare, ca urmare a concursului de proiecte culturale organizat în prima sesiune din acest an, în baza Legii Nr. 350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
"Deşi este binecunoscut, nu numai în oraşul nostru şi nu numai ca eminent profesor de matematică, Ovidiu T. Pop găseşte de foarte bună cuviinţă ca, înainte de a desfăşura discursul intenţionat, să se prezinte în faţa cititorului; şi nu pentru a-şi face, cu emfază, o imagine favorabilă, ci pentru a înfăţişa acele dimensiuni ale personalităţii sale care îl legitimează, cu tăria raţionamentelor logice, dar mai cu seamă cu tăria faptelor, să apeleze la atenţia cititorului şi cetăţii", mărturiseşte prof. şi criticul literar Alexandru Zotta, în prefaţa lucrării, considerându-l pe autorul acesteia "mereu surprinzător".
Noua apariţie editorială va fi prezentată publicului participant, în prezenţa autorului, de către Marta Cordea, Alexandru Zotta, Aurel Pop şi Viorel Câmpean.
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţii administraţiei publice locale şi judeţene, oameni de cultură, scriitori şi jurnalişti, managerii şi directorii instituţiilor de cultură, dascăli şi elevi, colaboratorii, prietenii şi colegii de breaslă ai autorului, precum şi publicul sătmărean pasionat de literatură.
Date biografice despre autor: Ovidiu T. Pop s-a născut la 4 martie 1957 în municipiul Zalău. Este absolvent al Liceului de matematică-fizică "Mihai Eminescu", actualmente Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Satu Mare, promoţia 1976.
În 2006 a obţinut titlul de doctor în matematică, la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.
Este membru în colectivele redacţionale ale următoarelor publicaţii: "Revista de Matematică din Timişoara"; "Octogon Mathematical Magazine"; "International Journal of Geometry"; "Global Journal of Advanced Research on Classical and Modern Geometrics" şi "Mărturii culturale".
A publicat probleme de specialitate în "Gazeta Matematică", seriile A şi B; "Revista de Matematică din Timişoara"; "Recreaţii matematice" etc. A publicat peste 150 de articole metodico-ştiinţifice în reviste din ţară şi din străinătate.
Este autor şi coautor la cărţi de matematică, de istorie locală şi autor al unui volum de eseuri. Din iniţiativa lui, din anul 2012, se editează volumele reunite în seria "Caietele eminescienilor sătmăreni", fiind autor sau coautor la şapte dintre acestea.

Ultima actualizare : 12.12.2017