CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ




Final de an bogat în activităţi la Biblioteca Judeţeană


Biblioteca Judeţeană, sub auspiciile Consiliului Judeţean Satu Mare, a încheiat anul 2013 cu o suită de activităţi specifice sărbătorilor de iarnă reunite sub genericul "Colindul bibliotecii" şi cu un nou eveniment editorial.
Astfel, joi, 19 decembrie 2013, au poposit la bibliotecă grupuri de colindători de la Grădiniţa "Mondiala" şi Liceul Reformat, pentru ca vineri, 20 decembrie, la ora 10, instituţia cărţii a răsunat de urările colindătorilor din Sanislău, coordonaţi de bibliotecara Nicoleta Roşu.
Evenimentul editorial găzduit de Biblioteca Judeţeană s-a derulat joi, 19 decembrie, cu începere de la orele 15, în Sala Multimedia şi a adus în atenţia publicului cititor cea mai recentă carte semnată de autorul sătmărean Mihai Sas, intitulată "În vâltoarea vieţii".
Tot joi, de la aceeaşi oră, Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr" i-a găzduit pe elevii clasei a III-a B, buburuzele, de la Şcoala Gimnazială "Avram Iancu" pentru Serbarea Moşului. La acest eveniment, copiii şi-au invitat părinţii, bunicii dar şi pe bibliotecarii secţiei de împrumut pentru copii.
În ultimele zile ale anului, bibliotecarii sătmăreni au fost colindaţi de elevii Liceului cu Program Sportiv, ai Şcolilor Gimnaziale din Valea Vinului şi Tarna Mare dar şi de micuţii preşcolari de la Grădiniţa "Voinicelul".





Sărbători de iarnă onorate printr-o lansare de carte


"Duhul sărbătorii" a cuprins şi instituţia cărţii sătmărene. Anul acesta sărbătorile de iarnă au fost încununate cum nu se putea mai frumos pentru o bibliotecă: lansarea unei cărţi. De această dată bucuria a fost îngemănată: lansarea antologiei Din presa sătmăreană de altădată a coincis cu aniversarea a 92 de ani de la naşterea autorului: Nae Antonescu. Ivirea la lumină a acestei culegeri de studii şi articole ale lui Nae Antonescu despre presa şi publiciştii sătmăreni ai altor vremuri, a fost posibilă prin truda îngrijitorilor ediţiei, Viorel Câmpean şi Marta Cordea, bibliotecari la secţia Colecţii Speciale şi Fond de Patrimoniu a Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Manifestarea a fost onorată de prezenţa a numeroşi oameni de cultură sătmăreni care l-au cunoscut pe ilustrul istoric literar. De asemenea, familia Antonescu a fost reprezentată prin Maria şi Tudor Antonescu, nora şi nepotul dascălului de la Terebeşti. Doamna director Angela Câmpian a deschis evenimentul, subliniind faptul că sărbătoarea este atât a Bibliotecii Judeţene cât şi a lui Nae Antonescu, unul din patronii spirituali ai instituţiei. Rând pe rând au luat cuvântul, îngrijitorii ediţiei, Marta Cordea şi Viorel Câmpean, înfăţişând unele amănunte din "atelierul" realizării lor, dăruite trudei lui Nae Antonescu. A vorbit apoi Aurel Pop, directorul editurii Citadela, sub auspiciile căreia a apărut volumul; s-a subliniat aportul financiar decisiv al Consiliului Judeţean Satu Mare.
Maria Antonescu a mutat după aceea discuţia către evocarea celui plecat dintre noi în vara anului 2008. Personalitatea "părintelui revuisticii române" a fost readusă în memoria celor prezenţi, de cuvinte care au subliniat hărnicia, pasiunea şi omenia care l-au caracterizat pe Nae Antonescu, rostite de oameni de cultură sătmăreni: Voicu D. Rusu, Livia Mărcan, Grigore Scarlat, Gheorghe Creţu, Ioan Nistor, Mariana Gârbe, Alexandru Zotta şi Nicolae Codreanu.
Vorbitorii au subliniat şi faptul că păstrarea identităţii noastre naţionale nu va fi posibilă fără aducerea la lumină a valorilor care au asigurat existenţa spiritului naţional şi în vremuri tulburi ale istoriei noastre, Nae Antonescu, prin toată activitatea sa, constituindu-se într-un astfel de ilustrativ exemplu.



1 Decembrie 2013 în Şişeştiul lui dr. Vasile Lucaciu


Nu se putea ca data de 1 Decembrie 2013 să nu fie marcată aşa cum se cuvine şi la Şişeşti, localitate unde şi-a desfăşurat activitatea o bună parte din viaţă neînfricatul luptător pentru drepturile naţionale şi culturale ale românilor transilvăneni, dr. Vasile Lucaciu, o adevărată emblemă a românilor sătmăreni.
Instituţia noastră a fost reprezentată la Şişeşti de către dr. Viorel Câmpean. Prezenţa sătmărenilor la eveniment a fost întregită de profesorul Adrian Ţineghe, dascăl la Carei, dar fiu al Şişeştiului.
Spectacolele omagiale desfăşurate după săvârşirea sfintelor liturghii din bisericile ortodoxă şi greco-catolică au fost urmate de un eveniment editorial deosebit. A fost lansat al cincilea volum din seria Şişeşti - vatră străbună. Aidoma precedentelor volumu, şi acesta a apărut prin osârdia Asociaţiei "Renaşterea Şişeşteană". De această dată la editura băimăreană Eurotip. În mod deosebit s-a ocupat de apariţia tuturor acestor volume colonelul în rezervă Gavril Babiciu, de asemenea fiu al Şişeştiului.
Sătmărenii sunt prezenţi în paginile acestui volum cu semnăturile celor doi delegaţi la manifestări. Astfel, dr. Viorel Câmpean semnează un studiu intitulat Părintele Andrei Pop, slujitor un deceniu al românilor din Şişeşti. Adrian Ţineghe este prezent în paginile volumului cu trei texte: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!, Semne de cinstire a memoriei lui Vasile Lucaciu la Carei, Din tainele unei lumi împrăştiate pe dealuri dar şi cu un foarte interesant interviu realizat cu Gavril Babiciu, coordonatorul volumului lansat în acea frumoasă zi de sărbătoare, sufletul manifestării din 1 Decembrie 2013 şi artizanul asociaţiei şişeştenilor.
Lansarea propriu-zisă a volumului a avut loc în elegantul restaurant de la Băile Dăneşti, într-o atmosferă prietenească, sărbătorească. Numeroşii vorbitori au evidenţiat importanţa studiilor şi articolelor din cuprinsul volumului. Toţi cei care au fost prezenţi şi-au manifestat dorinţa de a continua colaborările cu "Renaşterea Şişeşteană".
Realizarea editorială a şişeştenilor ar trebui să slujească drept exemplu pentru toate comunele din ţară. Păstrarea identităţii nu va putea fi posibilă fără editarea de astfel de volume care au menirea de a păstra şi perpetua bunele şi frumoasele obiceiuri româneşti, evenimentele istorice şi personalităţile care au făcut cinste satelor noastre.


Biblioteca Judeţeană Satu Mare are o nouă filială de cartier

- 29 noiembrie 2013 -

Biblioteca Judeţeană, sub patronajul Consiliului Judeţean Satu Mare, a organizat vineri, 29 noiembrie 2013, cu începere de la ora 12, festivitatea de inaugurare a noului sediu al Filialei nr. 2 "Lucian Blga".
Evenimentul festiv a fost dedicat Zilei Naţionale a României şi s-a desfăşurat în prezenţa a numeroase oficialităţi publice locale din cadrul Consiliului Judeţean, a Instituţiei Prefectului şi a Primăriei Municipiului Satu Mare, la sediul Filialei "Lucian Blaga" din Cartierul Micro 17, B-dul Independenţei, nr. 42-44.
La reuşita evenimentului şi-au adus contribuţia corul Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" şi elevii Şcolii Gimnaziale "Lucian Blaga" prin prezentarea unor momente artistice.
Am ales să inaugurăm noul sediu al Filialei "Lucian Blaga" din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare la această dată pentru a preîntâmpina marea sărbătoare de la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Prin acest eveniment dorim să aducem o mare bucurie tuturor locuitorilor din Cartierul Micro 17 dar şi elevilor din localităţile apropiate care studiază în şcolile din zonă. Aducem mulţumiri publice conducerii Consiliului Judeţean şi Primăriei Municipiului Satu Mare pentru că, printr-un efort financiar susţinut şi prin implicarea directă a domniilor lor, am reuşit să ne îndeplinim unul dintre cele mai importante obiective pe care ni le-am propus. Cu aportul întregului colectiv din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare şi cu ajutorul oferit de Penitenciarul Judeţean Satu Mare, în baza acordului de parteneriat dintre cele două instituţii, am reuşit, într-un timp relativ scurt, să amenajăm spaţiul şi să dispunem pe rafturi întregul fond de documente., a declarat directorul interimar Angela Câmpian.
Filiala "Lucian Blaga" este o bibliotecă publică de tip enciclopedic şi deţine aproximativ 25.000 de publicaţii. Serviciile pe care le va oferi comunităţii vor fi dintre cele mai diverse, inclusiv acces gratuit la Internet, prin patru calculatoare, donate de Fundaţia Bill & Melinda Gates, prin Programul Naţional Biblionet - Lumea în biblioteca mea.

[... mai mult]



Întâlnire profesională cu bibliotecarii din judeţ

- 25 noiembrie 2013 -

Luni, 25 Noiembrie 2013, la Biblioteca Judeţeană Satu Mare a avut loc întalnirea trimestrială a bibliotecarilor publici din judeţ.
Pe ordinea de zi au figurat informări cu privire la activitatea Filialei ANBPR din Satu Mare, participări la conferinţe- Conferinţa Naţionala a ANBPR Sibiu, Conferinţa Future Libraries Bucureşti- sesiuni de comunicări ştiinţifice şi premiile câştigate de bibliotecarii sătmăreni.
Bibliotecarilor le-au fost prezentate metode de atragere a publicului spre bibliotecă adecvate perioadei sărbătorilor de iarnă precum şi modul de alcătuire a unui plan detaliat de activităţi curente de bibliotecă şi activităţi culturale, stabilirea bugetului necesar şi fundamentarea lui pentru a obţine finanţare de la consiliile locale.
A fost invitat şi domnul Corneanu Ioan care a prezentat cartea "Refugiaţii sătmăreni pe plaiurile hunedorene în anii 1940-1945" la care este coautor alături de Lacrima Teocan-Istrăuan şi le-a oferit ca donaţie celor prezenţi câte un volum din această nouă lucrare.
Cu aceasta ocazie au fost prezente şi doamnele mediatori Crişan Marinela şi Simuţiu Emanuela care au luat contact cu reţeaua bibliotecarilor publici sătmăreni în vederea creerii unui protocol de colaborare care să vină în sprijinul comunităţilor locale şi să contribuie la diversificare informaţiilor pe care bibliotecile le oferă publicului lor.
Ca întotdeauna această întâlnire a fost şi un prilej pentru bibliotecile publice să primească "daruri"; fiecare a plecat acasă cu o donaţie de carte nouă din partea Bibliotecii Judeţene, Ministerului Culturii, Soc. Adevărul, etc. care să acopere măcar o parte din nevoile de lectură ale comunităţii lor.







Bibliotecari sătmăreni la Centenarul Bibliotecii Judeţene Mureş

- 22 noiembrie 2013 -

În cadrul programului "100 de ani de cultură în Mureş", s-a sărbătorit la 22 noiembrie 2013 Centenarul Bibliotecii Judeţene Mureş. La acest înălţător ceas aniversar al bibliotecii mureşene a luat parte şi o delegaţie din partea Bibliotecii Judeţene Satu Mare, o soră mai tânără a bibliotecii din Târgu Mureş. Grupul de bibliotecari sătmăreni a fost condus de directoarea interimară, preşedintă a filialei ANBPR Satu Mare, Angela Câmpian, care a preluat în cadru festiv o diplomă şi o medalie conferite de directoarea Bibliotecii Judeţene Mureş, dr. Monica Avram, în semn de preţuire pentru colaborarea fructuoasă dintre cele două instituţii.
La deschiderea manifestărilor prilejuite de Centenarul (1913-2013) 100 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Oraşului Târgu-Mureş au participat foşti bibliotecari, sute de oameni de cultură şi oficialităţi din judeţul Mureş, dar şi din ţară, dintre care amintim pe Paul Baran din partea Irex România, Doina Popa, Silvia Nestorescu, Elena Târziman, directoarea Bibliotecii Naţionale a României. Au fost citite, de asemenea, mesaje din partea unor personalităţi aflate în afara graniţelor ţării, ca de exemplu surorile Mortenson sau Hermina Anghelescu din SUA.
Din partea bibliotecii sătmărene au mai fost prezente la festivitate bibliotecarele Marta Cordea, Raluca Constantinescu şi Raluca Câmpian. Un moment emoţionant al zilei a fost cel în care, în prezenţa unui sobor de preoţi, a fost dezvelită o Placă memorială în onoarea foştilor directori ai bibliotecii din Târgu Mureş, iar momentul inedit al festivităţii l-a constituit sigilarea unei "Capsule a timpului", care se va deschide abia peste o sută de ani, aceasta conţinând însemne ale timpului prezent şi mesaje adresate de către actuala generaţie celei viitoare. Au fost înmânate diplome celui mai vârstnic şi celui mai tânăr cititor al bibliotecii, iar fiica primului director român al bibliotecii mureşene, Aurel Filimon, a povestit crâmpeie din evoluţia fenomenului cultural din Târgu Mureş, de-a lungul timpului.
Aniversarea a continuat cu Conferinţa Biblioteca Judeţeană Mureş - un secol în serviciul comunităţii. Cele trei secţiuni ale conferinţei - Contribuţii la istoria bibliotecilor româneşti şi străine, Istoria cărţii şi a lecturii şi Biblioteca secolului XXI şi rolul ei în dezvoltarea comunităţii, au reunit numeroase studii şi articole, susţinute de personalităţi consacrate în domeniul cărţii şi al lecturii, bibliotecari, istorici, profesori universitari de la Universităţile din Arad, Alba-Iulia, Târgu Mureş.
Din partea bibliotecii din Satu Mare, Marta Cordea, expert în carte veche şi bibliofilie, a susţinut o prezentare Power-Point, "Un bibliolog născut pe plaiuri sătmărene: Eugen Pavel Barbul", realizată împreună cu istoricul, dr. Viorel Câmpean. Lucrările de la această secţiune au fost moderate de către doamna Doina Popa, fost preşedinte al ANBPR şi Dimitrie Poptămaş, fost director al instituţiei aniversate.
Articolul celor doi bibliotecari sătmăreni de la secţia "Colecţii speciale şi fond de patrimoniu", referitor la biografia şi activitatea primului director român al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, Eugen Pavel Barbul, va fi publicat în următorul Anuar editat de Biblioteca Judeţeană Mureş, "Libraria", la care cei doi autori sunt colaboratori mai vechi.


Corina Petrescu şi-a lansat cel mai recent volum de versuri la Biblioteca Judeţeană

- 21 noiembrie 2013 -

Biblioteca Judeţeană Satu Mare a găzduit joi, 21 noiembrie 2013, cu începere de la orele 15, la Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr", lansarea celui mai recent volum de versuri ce poartă semnătura Corinei Petrescu, "Trei Lacrimi. Povara Amintirilor ce vor veni ".
Evenimentul editorial s-a derulat în prezenţa autoarei, în organizarea Asociaţiei Scriitorilor de Nord-Vest Satu Mare.
Volumul a văzut lumina tiparului la Editura Citadela în cursul acestui an şi a fost prezentat de Felician Pop, Voicu D. Rusu, Robert László, Ion Bala şi Aurel Pop.
La eveniment au fost invitaţi să participe toţi iubitorii de literatură şi poezie.



Inaugurarea noului sediu al Bibliotecii comunale Botiz

- 18 noiembrie 2013 -

Primăria comunei Botiz, o delegaţie a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, dl. Pop Daniel din partea IREX România -coordonator regional al programului BIBLIONET şi bibliotecarul comunal Victoria Horvath au inaugurat noul sediu al Bibliotecii Comunale Botiz şi noul serviciu cu acces gratuit pentru public, BIBLIONET. La inaugurare, pe lângă oficialităţile locale, au participat directorul Şcolii Gimnaziale Botiz, d-na Ramona Roman, reprezentanţi ai cultelor religioase, numeros public.
D-na Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare şi-a exprimat mulţumirea faţă de locaţia inaugurată şi modul de amplasare a acesteia, care se află în centrul comunei Botiz. D-na Câmpian a adresat mulţumiri conducerii comunei pentru efortul de a investi in cultură, fiind convinsă că investiţiile vor continua, lucru confirmat chiar de primarul comunei.
La eveniment au mai participat un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Botiz, care au prezentat un mic program artistic ce a cuprins recitări de poezii despre carte. Programul s-a desfăşurat în acompaniament de muzică clasică interpretată de eleva Laura Horvath.



Lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 14 noiembrie 2013 -

Biblioteca Judeţeană Satu Mare a găzduit joi, 14 noiembrie 2013, lansarea celui mai recent roman ce poartă semnătura tânărului scriitor Dan Marius Cosma, "Dragostea ca un război de uzură". Evenimentul editorial a fost organizat sub auspiciile Consiliului Judeţean Satu Mare, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Biblioteca Comunală Crucişor şi s-a derulat în Sala multimedia, în prezenţa autorului, cu începere de la orele 14.
Romanul a fost prezentat de prof. Nicoleta Câmpian, gazetarul şi publicistul Voicu D. Rusu, poetul Ion Bala şi directorul editurii Citadela, Aurel Pop.
Autorul Dan Marius Cosma s-a făcut remarcat pe scena literară sătmăreană prin romanele sale "Corina", "Duhul eclipsei" şi "Cristian Dinstele", dar şi prin operele monografice "Crucişor - la răscruce de drumuri" şi "Măriuş - însemnări monografice".
Anul 2013 a fost unul bogat în realizări pentru bibliotecarul, scriitorul şi artistul plastic Dan Marius Cosma. După ce, pe 23 mai, a fost vernisată expoziţia sa de pictură "Crucişorul în imagini idilice", găzduită de Biblioteca Judeţeană Satu Mare, iar pe 11 august a lansat monografia localităţii Măriuş, de această dată autorul îşi prezintă cel de-al patrulea roman, intitulat "Dragostea ca un război de uzură"., a declarat Câmpian Angela, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
"Dragostea ca un război de uzură" este un roman al marilor pasiuni sau al marilor speranţe. Este un roman al luptei de fiecare zi cu banalul existenţei, cu rutina zilnică, cu frustrările şi neîmplinirile omeneşti. Personajele îşi duc existenţa discret, fără a fi animate de vise şi idealuri măreţe, greu de atins. Ele sunt măcinate de acel război de uzură din care nimeni nu iese câştigător. Este un joc al orgoliilor mărunte care lasă, de fapt, goluri adânci, secătuind fiinţa umană., a declarat prof. Nicoleta Câmpian, lectorul romanului.


Biblioteca Judeţeană Satu Mare a găzduit un nou eveniment editorial

- 8 noiembrie 2013 -

Biblioteca Judeţeană Satu Mare a găzduit vineri, 8 noiembrie 2013, cu începere de la orele 13, la Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr", lansarea celui de-al patrulea volum din seria "Istorie. Documente. Mărturii", intitulat "Refugiaţii sătmăreni pe plaiurile hunedorene în anii 1940-1945", ce poartă semnătura lui Ioan Corneanu şi a Lacrimei Teocan Istrăuan.
Evenimentul editorial s-a derulat în prezenţa autorilor, sub auspiciile Direcţiei Judeţene pentru Cultură Satu Mare şi în colaborare cu Arhivele Satatului, Asociaţia Judeţeană Satu Mare a Refugiaţilor, Expulzaţilor şi Repatriaţilor în urma Diktatului de la Viena din 30 August 1940, Asociaţia Holocaustului din Ardealul de Nord 1940-1945 şi Comunitatea Evreilor din judeţul Satu Mare.
Volumul a apărut cu sprijinul Instituţiei Prefectului, a Consiliului Judeţean Satu Mare, a Primăriei Municipiului Satu Mare, a Muzeului Judeţean, a Arhivelor Statului şi a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, Filiala Satu Mare şi a fost prezentat de dr. Lucian Cucuiet, prof. univ. dr. Gavril Ardelean, dr. George Vulturescu, av. Nicolae Décsi şi Gheorghe Toduţ.


|

"Biblionet - Lumea în biblioteca mea" la ora bilanţului

- 30 octombrie-1 noiembrie 2013 -

În perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2013, s-a desfăşurat la Biblioteca Naţională a României Conferinţa Future Libraries şi Târgul de inovaţie Future Communities, pentru a marca finalul implementării programului naţional Biblionet - Lumea în biblioteca mea şi pentru a aduce în atenţia decidenţilor şi a opiniei publice rezultatele şi impactul cestui program.
Un punct distinct în agenta conferinţei l-a reprezentat ceremonia de decernare a premiilor Idei pentru mâine@biblioteca ta!. Biblioteca Judeţeană Satu Mare a fost premiată la secţiunea Impact, Advocacy & Mobilizarea comunităţii pentru campania de promovare a importanţei bibliotecii în comunitate, a lecturii şi a unui mod de viaţă sănătos şi activ - Pedalez pentru bibliotecă, iniţiată de bibliotecarul-trainer Raluca Istrate şi derulată în 23 aprilie 2013, de Ziua Bibliotecarului din România, în contextul suitei de evenimente derulate în cadrul Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor.

[... mai mult]


Internetul între divertisment şi cunoaştere

- 31 octombrie 2013 -

O altă activitate dedicată Zilei Internaţionale a Internetului s-a derulat în colaborare cu Şcoala Gimnazială "Bălcescu-Petőfi", fiind prima dintr-o serie de activităţi incluse în proiectul educaţional Biblioteca - paradisul terestru. La eveniment au participat 20 de elevi din clasa a V-a, îndrumaţi de d-nele prof. Ramona Ştiop şi Fechete Carmen. Bibliotecarii Paula Horotan şi Rodica Toduţ le-au furnizat elevilor participanţi informaţii ce vizează navigarea în siguranţă pe Internet, protejarea identităţii în lumea virtuală, modalităţi de apărare în faţa atacurilor informatice, fiindu-le prezentată lucrarea InfoNet pentru copii isteţi. La finalul activităţii, elevii au completat un chestionar ce va dezvălui bibliotecarilor şi profesorilor aspecte legate de timpul pe care copiii îl alocă Internetului şi în ce scop este el accesat.






Internetul între divertisment şi cunoaştere

- 30 octombrie 2013 -

Activitate derulată în parteneriat cu prestigiosul Colegiu Naţional "Mihai Eminescu" pentru a marca Ziua Internaţională a Internetului (29 octombrie).
Până nu demult, Internetul era un vis frumos pe care ni-l doream împlinit. În România, Internetul a pătruns la scară mai largă începând cu anii 1995-1996. Acastă lume virtuală i-a cucerit pe oameni rapid, pentru ca în iunie 2012 să se înregistreze, în România, peste 12,9 milioane de calculatoare conectate.
În biblioteci, Internetul a pătruns destul de timid...În anul 1994 s-a constituit la Biblioteca Judeţeană Satu Mare prima reţea de calculatoare, iar anul 2001 a intrat în istoria instituţiei noastre şi prin faptul că atunci s-a realizat prima conexiune la Internet. Comunitatea sătmăreană a beneficiat încă de atunci de serviciul care le asigura acces gratuit la Internet, însă acest serviciu a devenit mult mai vizibil şi mai solicitat începând cu data de 30 septembrie 2011, când s-a redeschis Sala de lectură şi s-a inaugurat Biblionet.
La eveniment au participat 70 de elevi din diferite clase de a XI-a, însoţiţi de d-na prof. documentarist şi de informatică Sanda Raţiu; d-na prof. de informatică Mariana Korodi şi d-na prof. de ştiinţe socio-umane Gigelia Silaghi.
Consiliul Judeţean Satu Mare a fost reprezentat de d-nul Robert Laszlo, consilierul Preşedintelui CJ, Adrian Ştef, iar din partea Instituţiei Prefectului a fost prezent consilierul Cristian Secară.
Activitatea a debutat cu un scurt istoric al Internetului, prezentat de bibliotecarul Daniel Iojiban, urmat de d-na prof. documentarist, Sanda Raţiu, care a susţinut o prezentare cu tema Documentarea pe Internet.
În final, ştafeta a fost preluată de către elevi, fiind provocaţi la un dialog contructiv, Pro şi contra Internet. A fost o adevărată lecţie de democraţie în care elevii participanţi şi-au susţinut, cu argumente pertinente, părerile despre Internet, fiind aduse în discuţie aspecte privind avantajele şi dezavantajele pe care ni le oferă lumea virtuală în ceea ce priveşte informarea şi documentarea, comunicarea şi socializarea, activităţile de învăţare, de dezvoltare personală, comerciale şi de divertisment etc.







Crâmpeie din presa interbelică sătmăreană

- 17 octombrie 2013 -

Joi, 17 octombrie 2013, începând cu orele 15.00 a avut loc în Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene Satu Mare vernisajul expoziţiei foto-documentare intitulate Crâmpeie din presa interbelică sătmăreană, realizată de către dr. Viorel Câmpean şi Marta Cordea, expert în carte veche şi bibliofilie, de la secţia Colecţii Speciale şi Fond de Patrimoniu. Evenimentul a fost onorat de prezenţa a numeroşi oameni de cultură, profesori, ziarişti şi alte personalităţi interesate de generosul subiect.
Doamna director interimar Angela Câmpian a făcut o succintă prezentare a muncii depuse de către cei doi cercetători în cadrul instituţiei, subliniind cele mai recente recunoaşteri ale valorii roadelor străduinţelor celor doi bibliotecari, materializată prin acordarea de două premii la Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, desfăşurată la Sibiu între 10-12 octombrie 2013. Conducătoarea instituţiei a dat apoi cuvântul Martei Cordea.
Cercetătoarea a ţinut să sublinieze faptul că Nae Antonescu, prin dimensiunea personalităţii şi activităţii sale este prezent "în mod ciclic" în cadrul evenimentelor desfăşurate în sânul instituţiei noastre. În continuare a făcut public anunţul iminentei apariţii a volumului antologic al "părintelui revuisticii", Nae Antonescu, Din presa sătmăreană de altădată. Antologia a fost îngrijită de către cei doi cercetători amintiţi, ei reuşind să strângă laolaltă aproximativ 60 de studii şi articole ale lui Nae Antonescu despre publicaţii şi publicişti sătmăreni. Volumul este înzestrat cu indicii adecvaţi unei astfel de lucrări. Marta Cordea şi-a încheiat alocuţiunea făcând un apel la apropiaţii presei sătmărene din sală, rugându-i să-i ajute întru recuperarea câtorva articole ale lui Nae Antonescu care ar întregi antologia.
Viorel Câmpean a ţinut să precizeze faptul că acest volum reprezintă doar un prim pas în valorificarea operei lui Nae Antonescu, bogatul fond constituit la Biblioteca Judeţeană Satu Mare oferind nenumărate alte oportunităţi editoriale. A urmat o descriere a expoziţiei prin intermediul unei prezentări power-point. Pleiada de publicaţii (chiar dacă multe dintre acestea cu o apariţie efemeră) şi publicişti sătmăreni demonstrează că şi în ţinuturile noastre această perioadă istorică, dincolo de imperfecţiunile ei, a însemnat şi o etapă ce a marcat cultural istoria poporului român.
S-a precizat faptul că evenimentul expoziţional nu s-ar fi putut realiza fără munca trudnică a lui Nae Antonescu. În fapt, cei doi cercetători ai instituţiei noastre au realizat această expoziţie pe baza acumulărilor din timpul redactării volumului Din presa sătmăreană de altădată.
Cei prezenţi, în marea lor majoritate apropiaţi de fenomenul revuistic sătmărean, s-au arătat încântaţi de această reîntâlnire cu presa interbelică şi şi-au manifestat nerăbdarea de a vedea tipărit volumul menţionat. Alături de sătmăreni, la eveniment au fost prezenţi şi invitaţi din alte părţi ale judeţului şi chiar ale ţării. Remarcăm aici în mod deosebit prezenţa domnului prof. univ. dr. Ioan Felician Soran din Bucureşti.





Bibliotecarii sătmăreni premiaţi la Conferinţa naţională de la Sibiu

- 10-12 octombrie 2013 -

În perioada 10-12 octombrie 2013, s-a desfăşurat la Biblioteca Astra din Sibiu cea de-a XXIV-a ediţie a Conferinţei naţionale a bibliotecarilor, cu tema Smart Libraries şi tehnologii noi în mediul editorial românesc.
Cel mai aşteptat eveniment profesional naţional a fost organizat sub auspiciile Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), a Bibliotecii Judeţene Astra din Sibiu şi a Asociaţiei Uniunea Editorilor din România (UER).
Judeţul Satu Mare a fost reprezentat de către o delegaţie compusă din trei membri, Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare şi preşedinte ANBPR, Filiala Satu Mare; Paula Horotan, Şef Serviciu relaţii cu publicul şi Maria Suciu, bibliotecar la Biblioteca Comunală Turţ.
În jurnalul Conferinţei Naţionale de la Sibiu, un punct distinct l-a reprezentat decernarea, într-un cadru festiv, a celor cinci premii oferite de ANBPR bibliotecilor şi bibliotecarilor cu cea mai bună activitate. Delegaţia sătmăreană a adus acasă două din cele cinci diplome conferite pentru categoria Cea mai bună lucrare de specialitate şi pentru categoria Contribuţii biblioteconomice, studii şi articole în publicaţii de specialitate.
Ambele diplome reprezintă recunoaşterea profesionalismului şi a strădaniei colegilor noştri care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei Colecţii speciale şi Fond de patrimoniu, bibliotecar-expert în carte veche românească şi străină Marta Cordea şi dr. Viorel Câmpean. Datorită muncii lor, Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi filiala judeţeană a ANBPR a fost, din nou, pe podium., a declarat Angela Câmpian, director interimar.
Tot în cadrul acestui eveniment profesional, a fost prezentată ultima apariţie a Buletinului informativ al ANBPR, BiblioMAGAZIN, publicaţie profesională ce conţine două articole referitoare la activităţile derulate de Biblioteca Judeţeană Satu Mare în cadrul programelor naţionale Să ştii mai multe, să fii mai bun (1-5 aprilie 2013) şi Săptămâna bibliotecilor (22-27 aprilie 2013).
Datorită acestei publicaţii profesionale, activitatea Bibliotecii Judeţene Satu Mare a devenit cunoscută şi apreciată de către toţi colegii noştri bibliotecari din ţară. În pofida unui an destul de greu din punct de vedere financiar, bibliotecarii sătmăreni au reuşit, prin evenimentele şi activităţile organizate, să-şi demonstreze capacitatea organizatorică, inventivitatea, creativitatea, profesionalismul şi să atragă comunitatea locală în jurul bibliotecii., a mai declarat Angela Câmpian.







Hotoanul în sărbătoare

- 29 septembrie 2013 -

În organizarea Prefecturii Satu Mare, Primăriei Căuaş, Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Satu Mare, Bibliotecii Judeţene Satu Mare şi Muzeului Judeţean Satu Mare, în ziua de 29 septembrie 2013 a avut loc la Hotoan manifestarea intitulată Hotoan - 800 de ani de atestare documentară. O frumoasă zi de toamnă a strâns laolaltă numeroşi fii ai satului, trăitori în Hotoan dar şi în diferite colţuri ale ţării, precum şi oficialităţi sătmărene.
Localitatea este atestată documentar de la începutul secolului al XIII-lea, sursele precizând că numele "Hotuon" apare într-un act emis în anul 1205 . Comunitatea locală, la iniţiativa consilierului Virgil Bocancioş, fiu al satului şi sufletul întregii sărbători, a dorit să marcheze împlinirea acestei frumoase vârste a satului prin dezvelirea unei plăci memoriale pe faţada căminului cultural din Hotoan, lucru împlinit în 29 septembrie 2013.
După slujba de sfinţire a plăcii, săvârşită de parohii din localitate, ortodox şi greco-catolic, şi dezvelirea acesteia, au fost rostite discursuri de către oficialităţi.
Cuvântul de bun venit adresat tuturor de către primarul comunei Căuaş, Marius Roca, a fost urmat de discursurile domnilor Adrian Ştef, preşedinte al Consiliului Judeţean şi Mircea Ciocan, reprezentant al Prefecturii Satu Mare. Au mai rostit alocuţiuni consilieri judeţeni şi locali.
Solemnităţile au fost urmate de acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru câţiva oameni care au contribuit la mai buna cunoaştere a satului Hotoan la nivel local şi naţional. Astfel, li s-a acordat acest onorant titlu domnilor Eugen Chiorean (fiu al satului), dr. George Vulturescu şi dr. Viorel Câmpean. Meritele acestora sunt bine cunoscute în comunitatea locală, fiind subliniate însă şi în alocuţiunile reprezentanţilor Hotoanului.
După cum se ştie, angajatul instituţiei noastre, dr. Viorel Câmpean, a îngrijit în anul 2012 cartea Din "Cronica Hotoanului", valorificând o serie de manuscrise aparţinând celui care a fost paroh vreme de aproape şase decenii în această localitate, Vasile Pătcaşiu.
De asemenea prin numeroase articole publicate în volumele sale şi în numeroase reviste, colegul nostru a reuşit să reliefeze faptul că acest frumos sat de pe Ier a dat tezaurului românesc numeroase personalităţi. Chiar şi ziua de 29 septembrie a fost încununată de editarea unei plachete omagiale realizate de dr. Viorel Câmpean, în care sunt prezentate succint biografiile a 11 dintre cei mai reprezentativi fii ai Hotoanului.
Loc de obârşie a mai multor poeţi talentaţi, Hotoanul este dăruit şi astăzi cu un sensibil talent liric, poetul Ionică Sălăjanu, care a închinat poezia Întoarcerea fiului rătăcitor acestei sărbători din viaţa Hotoanului.
Adoptat deja de comunitate şi bazându-se pe sprijinul fiilor satului, colegul nostru dr. Viorel Câmpean intenţionează să realizeze în anul 2014 o contribuţie monografică la istoria Hotoanului.
Biblioteca Judeţeană Satu Mare a onorat evenimentul de duminică prin prezenţa directorului interimar Angela Câmpian, bibliotecarei - expert în carte veche şi bibliofilie Marta Cordea şi a administratorului Alexandru Flontaş.



Volumul "Santău, vatră creştină pe rugul istoriei",
lansat la Satu Mare

- 26 septembrie 2013 -

În 26 septembrie 2013 mai multe instituţii sătmărene: Consiliul Judeţean, Biblioteca Judeţeană, Muzeul Judeţean şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură au conlucrat întru organizarea unei lansări de carte. Putem afirma că numerosul public prezent la evenimentul organizat la Muzeul de Artă a avut parte de o lansare atipică de carte. Aceasta, pentru că Vasile Pop, autorul volumului Santău, vatră creştină pe rugul istoriei, a avut inspiraţia să onoreze sărbătoarea sfinţirii altarului de vară de pe locul vechii mănăstiri din Santău, oficiată la 17 august 2013, prin prezentarea cărţii dedicate satului natal. Astfel, mulţi dintre cei interesaţi au intrat în posesia volumului încă din ziua praznicului. În acea frumoasă zi, despre carte au vorbit doar arhiereul-vicar Iustin Sigheteanul şi autorul, rămânând ca volumului să i se organizeze o lansare în adevăratul sens al cuvântului în reşedinţa de judeţ. Gândul acesta s-a întrupat în 26 septembrie.
Nu facem în aceste rânduri decât să enumerăm numele numeroşilor vorbitori care au subliniat meritele volumului şi ale autorului. Astfel, rând pe rând, la solicitările priceputului moderator dr. Liviu Marta au luat cuvântul: primarul comunei Santău, Marinel Rotar, dr. George Vulturescu, dr. Viorel Câmpean, Angela Câmpian, Horia Ungur, Voicu D. Rusu, dr. Ioan Corneanu, pr. Cristian Boloş, Maria Ciubotaru (consăteană şi colegă cu autorul), dr. Codrina Şandru (fiica autorului), prot. Marian Crainic, pr. Vasile Perşe (parohul Santăului) şi Gheorghe Fechete (coleg cu autorul).
Alocuţiunile au reuşit să ofere celor prezenţi un portret al autorului, fiind evocate şi precedentele cinci cărţi scrise de acesta, dar şi momente din viaţa sa, reuşindu-se totodată o autentică pledoarie pentru lectura cărţii. Discuţiile au conturat şi necesara atribuire pentru Biblioteca comunală din Santău a numelui preotului-protopop Demetriu Coroianu, o merituoasă personalitate a locului, cel care a înfiinţat în anul 1907 o bibliotecă în localitate, sub generoasele auspicii ale "Astrei".
Nu au lipsit nici discuţiile în contradictoriu, când s-a ajuns la evocarea celui care a fost ministrul forţelor armate, Leontin Sălăjan. S-a convenit că acesta aparţine unei epoci care nu este încă lămurită nici din punct de vedere istoric. Părerea unanimă a fost că, sub niciun motiv nu este de dorit demolarea bustului acestuia, el aparţinând comunităţii din Santău.
Nu în ultimul rând, dr. Viorel Câmpean a propus înfrăţirea dintre localitatea de origine a autorului, Santău, şi cea de adopţie, unde a fost chiar primar, Drăguş. Toţi cei prezenţi au fost emoţionaţi, în primul rând membrii familiei autorului, deopotrivă săntăuani şi făgărăşeni.


Lansare de carte la Seini

- 22 septembrie 2013 -

În data de 22 septembrie 2013 a avut loc la Seini evenimentul "Întâlnire cu fiii satului", organizat de către Primăria Oraşului Seini, Casa Orăşenească de Cultură Seini, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi Muzeul Judeţean Satu Mare.
În cadrul manifestărilor, desfăşurate în incinta Casei de Cultură din Seini, s-a semnat actul de donaţie către Biblioteca Orăşenească Seini a lucrărilor editate de-a lungul vieţii de prof. univ. dr. Ardelean Gavril, fiu şi totodată, cetăţean de onoare al oraşului Seini.
În cadrul manifestărilor a fost lansat şi volumul "Oameni din Seini", ai cărui autori sunt Claudiu Porumbăceanu, Viorel Câmpean şi Kereskenyi Sandor. Cartea a apărut recent sub auspiciile editurilor "Vasile Goldiş" University Press din Arad şi cea a Muzeului Sătmărean. Volumul a fost prezentat de către autori, care au realizat şi o expoziţie dedicată personalităţilor Seiniului.
Cei trei autori au fost recompensaţi de primarul oraşului Seini, ec. Gabriela Tulbure, cu câte o diplomă de merit.
Evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, prietenească, în cuprinsul manifestărilor fiind rememorate pagini din trecutul localităţii, punându-se însă şi temelie pentru înfăptuiri viitoare. Publicul a fost delectat cu momente muzicale de neuitat oferite de corul din Seini.



Curs de educaţie financiară
BaniIQ - Decizii înţelepte pentru viitorul tău financiar

- 31 iulie 2013 -

Bibliotea Judeţeană Satu Mare a organizat un curs de o zi ce vizează eduaţia finaniară. Intitulat BaniIQ - Decizii înţelepte pentru viitorul tău financiar, cursul a fost furnizat bibliotecarilor din bibliotecile publice din judeţ prezenţi.
BaniIQ este un program prin care tinerii şi adulţii sunt pregătiţi pentru a-şi construi un viitor sănătos financiar şi al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea lor durabilă. Proiectul-pilot de educaţie financiară, iniţiat de Junior Achievement Young Enterprise România şi susţinut de Visa Europa, de băncile membre din România, dar şi de bibliotecile publice, reuneşte sectorul privat şi societatea civilă, cu scopul de a dezvolta cunoştinţe financiare şi curriculumul de management financiar pentru 100.000 de persoane din România.
Proiectul Bani IQ urmăreşte o acoperire naţională. Proiectul-pilot s-a desfăşurat în perioada mai-septembrie 2012, în 64 oraşe din România, iar în 2013, prin intermediul Programului Naţional Biblionet-lumea în bibliotea mea şi a bibliotecilor publice incluse în program, se va extinde treptat către celelalte localităţi din România, încercând să ajungă la cât mai multe persoane.
Sesiunile din program vizează planificarea financiară, bugetul personal, economisirea şi investiţiile, bănci şi servicii financiare.
La cursul organizat la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, alături de bibliotecari, a participat şi d-nul Daniel Pop, coordonator regional Biblionet, din partea Fundaţiei IREX România şi d-nul Ovidiu Bob, consultant bancar voluntar, din partea unei renumite instituţii bancare din România.
La finalul cursului, participanţii au completat un chestionar on-line, în acest fel făcându-se evaluarea cunoştinţelor acumulate pe parcursul trainingului şi au avut posibilitatea de a câştiga, prin tragere la sorţi, premii atractive precum 1.000 de euro, smartphone, jocuri Monopoly. Fiecare cursant care a parcurs trainingul şi chestionarul on-line, a fost răsplătit cu o diplomă de participare.




Biblioteca Judeţeană Satu Mare îşi întregeşte colecţiile
prin Proiectul "Mecena"

- 11 iulie 2013 -

Biblioteca Judeţeană Satu Mare îşi continuă strategia de atragere de resurse extrabugetare printr-un proiect deja cunoscut sătmărenilor şi intitulat, simbolic, "Mecena". În cadrul proiectului "Mecena" cărturari de seamă au donat instituţiei cărţi valoroase, fie în calitatea lor de autori, fie ca posesori de cărţi cu dedicaţíi ale unor autori celebri.
Evenimentul de donaţie de carte, prin care Carol Karacsonyi, doctor în biologie, contribuie la sporirea documentelor deţinute de biblioteca publică sătmăreană s-a derulay joi, 11 iulie 2013, cu începere de la orele 1300, în Sala media, situată la etajul clădirii Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
La eveniment au participat prof. univ. dr. Gavril Ardelean, dr. cerc. şt.I Gavril Negreanu, conf. univ. dr. Monica Marian, biolog Iosif Beres, dr. Alexandru Wilhelm, biolog Ioan Marian, biolog Lorand Fazekas, jurnalişti, pasionaţii de biologie şi mai multe personalităţi de seamă din municipiul şi judeţul Satu Mare, prieteni ai bibliotecii, reprezentanţi ai instituţiei organizatoare.



Atelier ORIGAMI la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 10 iulie-15 septembrie 2013 -

Biblioteca Judeţeană Satu Mare iniţiază pe perioada vacanţei (10 iulie-15 septembrie), în fiecare miercuri, de la ora 10-11,30, un proiect pentru copii, Atelierul Origami. Aici ei invaţă, prin joc, să dea o nouă întrebuinţare hartiei, învată să creeze jucării, forme abstracte, flori, animale... Origami este o artă, arta plierii hârtiei, este un mod de relaxare, de socializare şi un antrenament al minţii. Origami stimulează atenţia la detalii, gândirea logică, creativitatea, este o activitate relaxantă şi distractivă. Toţi cei care vor să-şi petreacă timpul în mod creativ sunt aşteptaţi cu drag!

[... mai mult]




Ziua Judeţului Satu Mare

- 22-24 iunie 2013 -

În cadrul manifestărilor desfăşurate sub semnul "Ziua Judeţului Satu Mare" începând cu data de 22 iunie 2013 Biblioteca Judeţeană Satu Mare a organizat următoarele expoziţii tematice :

  • Obiceiuri şi tradiţii populare în judeţul Satu Mare
  • Judeţul Satu Mare în diferite ipostaze
  • Satu Mare - amintiri trecute şi prezente
  • Cultura sătmăreană de-a lungul timpului
  • Oameni din Sătmar
în incinta Sălii de lectură Gheorghe Bulgăr.
În vitrinele Sălii poate fi vizionată expoziţia "Monografii ale localităţilor judeţului Satu Mare", iar pe spaţiul pietonal din faţa Sălii au fost expuse panouri cu imagini grupate sub titlul "Cărturari sătmăreni cu preocupări în domeniul limbilor clasice".
Un impact deosebit asupra sătmărenilor de toate vârstele l-a avut expoziţia de cărţi şi materiale promoţionale ale Bibliotecii Judeţene Satu Mare găzduită în cortul amplasat în faţa Sălii de lectură "Gheorghe Bulgăr".
În data de 22 iunie 2013 strada 1 Decembrie 1918 s-a transformat pentru câteva ore într-o "pânză uriaşă", unde copiii şi-au dat frâu liber imaginaţiei, având ca temă "Satu Mare, locul unde trăiesc".
Micii artişti şi-au exprimat prin desene dorinţa de a avea în viitor o nouă bibliotecă, modernă şi spaţioasă.


Ziua Porţilor deschise la Consiliul Judeţean Satu Mare

- 21 iunie 2013 -

Standul Bibliotecii Judeţene Satu Mare a fost deosebit de atractiv şi interesant, fiind apreciat de toţi cei care au călcat pragul Consiliului Judeţean cu ocazia Zilei Porţilor deschise.



Cursuri IT/Lib la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 3-7 iunie 2013 -

La Biblioteca Judeţeană, în perioada 3-7 iunie 2013, a avut loc ultima serie de cursuri de formare profesională adresate bibliotecarilor din judeţ care au devenit parte a programului naţional "Biblionet- Lumea în biblioteca mea".
La cursul "Tehnologia informaţiei şi administrarea calculatoarelor cu Internet pentru public în biblioteci" au participat bibliotecarele din Botiz, Căuaş, Culciu, Gherţa Mică, Homoroade, Micula, Oraşu Nou, Tarna Mare.
În urma parcurgerii acestui curs bibliotecarele s-au declarat încrezătoare în forţele proprii şi pregătite să facă faţă provocărilor la care vor fi supuse după introducerea tehnologiei în bibliotecile lor .

Le dorim succes şi cât mai mulţi utilizatori care să le treacă pragul bibliotecii!





165 de ani de la Revoluţia din 1848 din Ţările Române

- 5 iunie 2013 -

În aceste zile aniversăm 165 de ani de la Revoluţia de la 1848 din Ţările Române, moment decisiv în procesul complex al constituirii României moderne.
Cu acest prilej, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în colaborare cu Liceul Tehnologic de Construcţii de Maşini Unio, a organizat miercuri, 5 iunie 2013, cu începere de la orele 1200, o manifestare menită să omagieze generaţia de patrioţi paşoptişti de la 1848, care au fost deschizători de drumuri pentru cei ce au făurit mai apoi România Mare şi sunt pilde de urmat pentru noi toţi.
"Revoluţia de la 1848, fenomen general european, a deschis un capitol nou în istoria omenirii. O parte însemnată a continentului european a fost cuprinsă în procesele revoluţionare. Spaţiile româneşti s-au încadrat şi ele în procesul general, înnoitor, european. În pofida graniţelor politice, s-a închegat piaţa naţională, s-a apropiat de finalizare procesul de constituire a naţiunii române şi s-a dezvoltat puternic conştiinţa unităţii românilor, cea spirituală impunând şi materializarea ei pe plan politic.", a declarat bibliotecarul Mircea Pîrlea, iniţiatorul manifestării.
De asemenea, Biblioteca Judeţeană a pregătit şi o expoziţie dedicată marcării acestui eveniment important din istoria României. Pe standurile Sălii de lectură "Gheorghe Bulgăr" se pot urmări documente referitoare la geneza, desfăşurarea, urmările şi ecoul Revoluţiei din cele trei Ţări Române, precum şi figuri luminoase de patrioţi paşoptişti cum ar fi: Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, C.A. Rosetti, Maria Rosetti, Fraţii Goleşti, Mihail Kogălniceanu şi alţii.




Lansarea Caietului biobibliografic Valeriu Achim

- 31 mai 2013 -

În data de 8 aprilie 2013, prestigiosul om de cultură Valeriu Achim a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani. Meritatele "reverenţe" i-au fost făcute la Baia Mare cu prilejul acelei zile. Consecventă în bunele obiceiuri, Instituţia cărţii maramureşene, Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" din Baia Mare a ţinut însă să onoreze împlinirea venerabilei vârste şi cu editarea Caietului biobibliografic Valeriu Achim. Ceremonia lansării acestui aşteptat volum s-a desfăşurat în data de 31 mai 2013 la sediul băimărean al instituţiei, în prezenţa sărbătoritului, prof. dr. Valeriu Achim. Tot cu acest prilej a fost lansat şi cel mai recent număr al publicaţiei înfiinţate de către dr. Valeriu Achim, "PRO UNIONE".
Sala s-a dovedit neîncăpătoare, o mulţime de oameni de cultură, foşti colaboratori ai reputatului cărturar ori admiratori ai înfăptuirilor acestuia ţinând să fie prezenţi la manifestare. Un moderator priceput s-a dovedit a fi Vasile Leschian, care a condus cu iscusinţă lucrările. Vom aminti aici numai câteva din numele celor care au fost prezenţi, şi au creionat în cuvinte frumoase portretul cărturarului şi omului Valeriu Achim. Astfel, au vorbit: Octavian Bandula, Florica Bud, Pamfil Bilţiu, Ilie Gherheş, Aurel Vaida, Victor Gorduza, Terezia Bolchiş-Tătaru, Ioan Nădişan, Viorica Ursu, Ioan Bâtea, Mariana Gârbe, Săluc Horvat, Valeriu Oros şi lista ar putea continua.
După cum se ştie, Valeriu Achim a văzut lumina zilei în 1923 la Tiream (astăzi în judeţul Satu Mare), iar cariera lui didactică s-a întretăiat la început cu locurile natale (Andrid, Dindeşti). În scrierile sale el face adeseori referire la oameni şi locuri din Sătmar. De aceea la manifestare au fost prezenţi şi doi reprezentanţi ai judeţului Satu Mare, dr. Viorel Câmpean, din partea Bibliotecii Judeţene Satu Mare şi drd. Aurel Pop de la Centrul de Creaţie Satu Mare. Reprezentantul Bibliotecii Judeţene Satu Mare a avut onoarea de a înmâna din partea doamnei director interimar Angela Câmpian o Diplomă de onoare profesorului Achim. În nume personal, Viorel Câmpean a dăruit ilustrului fiu al Tireamului volumul Vezendiu - 750 de atestare documentară. Este ştiut lucru că Tireamul şi Vezendiul sunt localităţi vecine (componente ale aceleiaşi comune), legate prin nenumărate fire ale istoriei.
Încheierea manifestării i-a prilejuit sărbătoritului o rememorare a paşilor împlinitei sale vieţi. Dând din nou dovadă de modestia-i cunoscută, dr. Valeriu Achim a ţinut să precizeze faptul că tot ce a realizat în viaţă nu a făcut singur ci cu ajutorul colaboratorilor, câţiva prezenţi în sală, alţii deja chemaţi la veşnicie.


Cursuri IT/Lib la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 27-31 mai 2013 -

În săptămâna 27-31 mai 2013 au avut loc cursurile IT/LIB (Tehnologia informaţiei şi Administrarea calculatoarelor cu acces gratuit la internet în bibliotecile publice) pentru ultima serie de bibliotecari admişi în cadrul programului naţional Biblionet - Lumea în biblioteca mea, acestea fiind susţinute de trainerii Bibliotecii Judeţene Satu Mare : Bianca Ciceo şi Raluca Istrate.
Au participat bibliotecarii din Doba, Ghenci, Săcăşeni, Tiream şi Satu Mare. Bibliotecarii-cursanţi se simt încrezători în forţele lor şi aşteaptă cu nerăbdare să vină echipamentele şi să se întâlnească cu comunitatea pe care o deservesc.

Le dorim mult succes!






Lansare de carte şi vernisaj de expoziţie

- 23 mai 2013 -

Dublu eveniment: lansarea cărţii "Însemnările unei diriginte", scrisă de profesoara Nicoleta Câmpian şi vernisajul expoziţiei de pictură "Crucişorul în imagini idilice", realizată de bibliotecarul, artistul şi scriitorului Dan Marius Cosma.
"Însemnările unei diriginte" este a doua carte a Nicoletei Câmpian, după volumul de teatru şcolar "Zâmbet de copil", publicat în 2011. "Însemnările" sunt construite sub forma unui jurnal ce destăinuie experienţa de dascăl şi diriginte a autoarei.
Nicoleta Câmpian se recomandă prin activitatea sa de la catedră: dascăl erudit, devotat şi implicat în toate activităţile şcolare şi extracurriculare ale elevilor săi, un prieten de nădejde al Bibliotecii Judeţene Satu Mare. În calitatea sa de diriginte este un model pentru cadrele didactice şi pentru copii şi credem că orele de dirigenţie ale Nicoletei sunt activităţi "de suflet" şi de îndrumare, menite să le insufle elevilor săi principii de conduită etică şi morală de înalt ţinută., a declarat d-na Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
În ceea ce priveşte expoziţia de pictură a lui Dan Marius Cosma, aceasta însumează un număr de 20 de picturi, ce înfăţişează peisaje din satul Crucişor, dar şi două naturi statice, realizate într-o manieră realist-impresionistă. Privitorul poate să cunoacă, prin intermediul picturilor, străzile Crucişorului, câteva dintre casele sale bătrâneşti, şi împrejurimile satului, surprinse în toate anotimpurile. Pictorul Dan Marius Cosma se află la prima sa expoziţie, după ce şi-a fcut loc în literatură prin romanele "Corina", "Duhul eclipsei" , "Cristian Dinstele" şi monografia "Crucişor la răscruce de vânturi". După lansarea monografiei comunei Crucişor, în septembrie 2012, expoziţia de faţă se doreşte a fi un nou mod de promovare a acestei localităţi din zona Codrului, reamintindu-le totodată sătmărenilor că aici există locuri de o frumuseţe aparte. Expoziţia a fost prezentată de către prof. Gheorghe Gheorghiade şi prof. Nicolae Pop.
Cunoscut prietenilor şi colegilor de breaslă din Satu Mare mai mult prin scrierile sale, Dan Marius Cosma îi surprinde pe mulţi dintre sătmăreni prin latura sa artistică, de pictor. Mirarea lor este îndreptăţită însă dacă ne gândim că autorul nu a mai expus până acum în oraşul de pe Someş. Pentru Dan Marius Cosma - absolvent al Facultăţii de Arte Vizuale şi Design din Oradea (promoţia 2001), membru stagiar al U.A.P. şi, pentru o vreme, profesor de desen la Şcoala Octavian Goga din Satu Mare - expoziţia personală, reprezintă un debut, autorul participând până acum doar la expoziţii colective în Baia Mare şi Oradea.
Artistul a ales că-şi expună lucrările în găzduirea Bibliotecii Judeţene Satu Mare, întrucât această prestigioasă instituţie îl reprezintă în ultimii cinci ani, de când este bibliotecar în comuna Crucişor. Este, în acelaşi timp, o premieră şi pentru Biblioteca Judeţeană să fie gazda unei expoziţii de pictură, cu atât mai mult cu cât vernisajul acesteia are loc in contextul unei lansări de carte - "Însemnările unei diriginte"., a mai declarat Angela Câmpian.
Expoziţia este deschisă în holul Sălii Multimedia al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, în perioada 23 mai-7 iunie 2013.
Ambele evenimente au avut loc în Sala multimedia a Bibliotecii Judeţene.



Caravana Culturii Sătmărene, în oraşul Ardud

- 17 mai 2013 -

Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Satu Mare (Paula Horotan, Liliana Costea şi Raluca Istrate) au făcut, vineri, 17 mai, primul popas din Caravana Culturii Sătmărene, în oraşul Ardud.
Întâmpinaţi cu multă ospitalitate de gazde şi cu multă bucurie de cca 130 de preşcolari, şcolari şi cadre didactice, bibliotecarii sătmăreni şi-au prezentat oferta de servicii şi oferta culturală prin două programe interactive: Maratonul poveştilor şi Povestiri digitale.
Cu ajutorul tehnologiei moderne, personajele de poveste au prins viaţă. Şi cum fiecare personaj are povestea lui, copiii participanţi s-au întrecut în a le spune poveştile, lucru ce demonstrează faptul că sunt pasionaţi de cărţi şi de lectură.
Povestirile digitale, scurte filmuleţe realizate în cadrul Centrului de formare Biblionet de la Biblioteca Judeţeană Satu Mare au dovedit auditoriului şi faptul că bibliotecarii învaţă permanent, dobândesc noi abilităţi şi se reinventează pentru a putea răspunde nevoilor de informare, de studiu şi de recreere ale comunităţii.
Aflată la cea de-a patra ediţie, Caravana Culturii Sătmărene, proiect iniţiat şi derulat sub auspiciile Consiliului Judeţean Satu Mare, ne oferă posibilitatea de a ne promova instituţia, serviciile şi profesia în toate punctele cardinale ale judeţului.



Participare a reprezentanţilor bibliotecii la ceremonialul de dezvelire a bustului lui Viorel Sălăgean de la Beltiug

- 17 mai 2013 -

La invitaţia Primăriei, a Consiliului local şi a Bibliotecii locale din comuna Beltiug, o delegaţie a Bibliotecii Judeţene Satu Mare, condusă de d-na director interimar Angela Câmpian, a participat vineri, 17 mai, la ceremonia de dezvelire a bustului ridicat în memoria lui Viorel Sălăgean (1942-2003), senator, publicist şi fiu al comunei.
La ceremonia solemnă s-a invocat personalitatea marcantă a celui care, prin activitatea sa, şi-a adus în mod esenţial contribuţia la dezvoltarea economică, politică şi culturală a judeţului Satu Mare. În semn de recunoştinţă, biblioteca locală din comuna Beltiug poartă cu mândrie şi onoare numele Viorel Sălăgean.



Vizită a preşcolarilorla de la Grădiniţa cu program prelungit "Dumbrava Minunată" la Secţia de împrumut pentru copii a Bibliotecii Judeţene

- 17 mai 2013 -

Preşcolarii din grupa mică, a "Steluţelor" şi din grupa mijlocie, "Micul prinţ", de la Grădiniţa cu program prelungit "Dumbrava Minunată", au vizitat vineri, 17 mai, Secţia de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Vizita la bibliotecă se înscrie ca o activitate distincă în cadrul programului educaţional "O carte pentru mileniul III", tema săptămânii fiind "Cartea, prietena mea". Cu această ocazie, preşcolarii s-au familiarizat cu serviciile bibliotecii publice, au descoperit nenumărate publicaţii potrivite pentru vârsta lor, sub atenta supraveghere a bibliotecarelor Mihaela Ungureanu şi Rodica Toduţ, iar o parte dintre ei au devenit membri înregistraţi la bibliotecă, obţinând permisul de intrare.
Copiii au fost însoţiţi de educatoarele Csengeri Ruxandra, Şimonca Ica şi Gnandt Petruţa dar şi de câţiva părinţi.


Satu Mare, oraşul de sub ape. Remember 14 mai 1970

- 14 mai 2013 -

Secţia de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare găzduieşte expoziţia de fotografii Satu Mare, oraşul de sub ape. Remember 14 mai 1970. Expoziţia cuprinde şi articole din presa vremii care ilustrează tragismul situaţiei dar şi spiritul de solidaritate de care a dat dovadă întreaga populaţie pentru a depăşi momentele de grea încercare.
Demersul bibliotecarelor se înscrie în misiunea instituţiei de a educa şi informa copiii şi tinerii cu privire la capitolele importante din istoria locală recentă.






Nocturna Bibliotecii Judeţene Satu Mare

- 26 aprilie 2013 -

În seara zilei de 26 aprilie, Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi-a deshis porţile pentru a primi oaspeţi şi vizitatori cu evenimente speciale, activităţi culturale, artistice şi recreative pe timp de noapte. La evenimentele organizate de bibliotecarii sătmăreni au participat peste 1.100 de membri din comunitate.
La deshiderea evenimentului, alături de d-na Angela Câmpian, directorul interimar al instituţiei gazdă, a fost prezentă d-ra Alexandra Catargiu, consilierul preşedintelui CJ Adrian Ştef, şi d-na Marcela Papici, viceprimarul Municipiului Satu Mare, care au adus mesaje încurajatoare din partea instituţiilor pe care le reprezintă.
Primul moment artistic al serii le-a aparţinut actorilor Adriana Vaida, Alina Negrău şi Vlad Mureşan de la Teatrul de Nord Satu Mare, care au pus în scenă un joc comic de roluri, spre deliciul copiilor, părinţilor şi bunicilor prezenţi în sală.
Apoi, scena le-a aparţinut membrilor Ansamblului Cununiţa Năzdrăvană, coordonat de d-na Carmen Sas şi preşcolarilor de la Grădiniţa Voinicelul.
Activităţile destinate copiilor s-au mutat pentru două ore în Sala multimedia, unde au fost organizate ateliere de creaţie, expoziţii de obiecte cu tematică pascală, confecţionate prin tehnica origami şi ateliere de joc. Au participat elevi de la Şcolile Gimnaziale Ion Creangă, Dr. Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Constantin Brâncoveanu şi Lucian Blaga, dar şi elevi de la Colegiul Economic Gheorghe Dragoş, care, împreună cu profesoara Adela Katona-Iojiban, le-au împătrăşit celor mai mici câteva din secretele artei origami. La ora de joc, elevi ai Şcolii Gimnaziale Ion Creangă, coordonaţi de prof. Nicoleta Câmpean, au iniţiat un joc interactiv în care i-au cooptat imediat pe ceilalţi copii participanţi, dar şi pe adulţi.
În tot acest timp, Sala de lectură Gheorghe Bulgăr a fost sub auspiciul artelor frumoase. Aici a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie şi poezie Primăveri întârziate, expoziţie realizată de profesoarele Liliana Lazăr şi Diana Achim, de la Liceul de Arte Aurel Pop. Momentele lirice le-au aparţinut membrilor Cenaclului Arte frumoase, coordonat de prof. Ioan Andreica.
Seara a continuat în ritmuri de primăvară, prin momente muzicale oferite de membrii grupului folk Emilian Onciu, condus de profesorul Sorin Berindei şi de elevi ai Şcolii Gimnaziale Ion Creangă, sub îndrumarea profesorului Ioan Raţiu. Cei mai talentaţi şi mai îndrăzneţi copii s-au înscris la clubul de karaoke, interpretând piese din repertoriul naţional şi internaţional.
Au urmat apoi activităţi dedicate promovării bibliotecii şi serviciilor de bibliotecă dar şi activităţilor de voluntariat. Astfel, bibliotecarii-formatori Raluca Istrate şi Bianca Ciceo au prezentat proiectul Povestiri digitale şi câteva din filmele realizate de cursanţii acestui program, în cadrul Centrului de formare Biblionet, iar Liliana Vois şi Bianca Durkovics, din partea Asociaţiei pentru copii şi tineri Act 4 U, au susţinut prelegerea Voluntar în România.
Momentele lirice şi muzicale au revenit în sala de lectură odată cu lăsarea nopţii. Cei mai talentaţi elevi de la Liceul de Arte Aurel Popp, cooronaţi de prof. Marius Boroş, au încântat auditoriul cu interpretările lor, urmaţi de artişti ai Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti, de artişti din cadrul Centrului cultural G.M. Zamfirescu, membrii grupului Punctul următor şi membrii Cenaclului Afirmarea.
Programul nocturn a fost încheiat de elevii Şcolii de artă Tincuţa Fernea, Henrietta Revesz, Iulia Iepure, Melany Paşca şi Bogdan Batiş, încurajaţi de directorul Mircea Deac, care au ridicat sala în picioare şi au stârnit ropote de aplauze.
Conducerea Bibliotecii Judeţene Satu Mare mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în derularea acestui eveniment şi au contribuit la reuşita lui.

[... mai mult]


Vizită la Secţia de împrumut pentru copii

- 26 aprilie 2013 -

25 de preşcolari de la Grădiniţa nr.1 din Satu Mare au vizitat Secţia de împrumut pentru copii.
În timpul vizitei au fost informaţi de serviciile pe care le oferă biblioteca, condiţiile de înscriere şi au răsfoit publicaţii destinate vârstei lor.



Jurnalistul, omul din spatele cuvintelor

- 25 aprilie 2013 -

Această activitate este dedicată celor care la data de 5 mai sărbătoresc Ziua Internaţională a Libertăţii Presei, adică a jurnaliştilor. Programată o masă rotundă având teme de discuţii ce vizează profesia de jurnalist, activitatea s-a derulat joi, 25 aprilie, cu începere de la ora 13, la Sala de lectură Gheorghe Bulgăr.
"Pentru a marca Ziua Internaţională a Libertăţii Presei (5 mai), în semn de apreciere pentru buna colaborare pe care o are Biblioteca Judeţeană Satu Mare cu toate instituţiile media locale şi în semn de recunoaştere şi preţuire a profesiei de jurnalist, bibliotecarii sătmăreni au inclus în calendarul evenimentelor culturale, educative şi de informare pentru anul 2013 activitatea Jurnalistul, omul din spatele cuvintelor. Am considerat oportun să omagiem profesia de jurnalist în cadrul unui eveniment cultural naţional, Săptămâna bibliotecilor, şi, împreună cu jurnaliştii, să încercăm să desluşim câteva din secretele acestei frumoase profesii." (Paula Horotan, iniţiatoarea activităţii)

[... mai mult]

Bibliotecar pentru o zi

- 24 aprilie 2013 -

Bibliotecarii sătmăreni şi-au împărtăşit secretele profesiei cu peste 150 de elevi din diferite clase de la Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, Şcoala Gimnazială Lucian Blaga, Colegiul Naţional Ion Slavici, Colegiul Naţional Doamna Stanca şi voluntari din rândul persoanelor de vârsta a treia, miercuri, 24 aprilie, de la primele ore ale dimineţii.
"Aflată la a doua ediţie, această activitate a stârnit interesul multor elevi. Sperăm ca o parte dintre ei să prindă drag de profesia de bibliotecar şi să se pregătească temeinic şi din timp pentru această frumoasă provocare." (Paula Horotan)

[... mai mult]



“Pedalez pentru bibliotecă”

- 23 aprilie 2013 -

Eveniment unic în ţară, "Pedalez pentru bibliotecă" este o campanie de promovare şi susţinere a bibliotecii, a lecturii şi a serviciilor oferite de biblioteca publică apelând la o modalitate ecologică de transport, bicicleta. Totodată, organizatorii acestui eveniment inedit şi-au propus să iniţieze şi o campanie de colectare de carte pentru comunităţile de români din străinătate.
Campania s-a derulat marţi, 23 aprilie, de Ziua Naţională a Bibliotecarului, cu începere de la ora 1130, de pe platoul din faţa Consiliului Judeţean. Fluierul de start a fost dat la ora 12, iar participanţii aur pedalat pe traseul Palatul administrativ - Grădina Romei - Biblioteca Judeţeană, sub atenta supraveghere a Poliţiei rutiere.
"Ideea de a pedala pentru bibliotecă s-a născut în urmă cu mai multă vreme. O fericită conjunctură de situaţii i-a oferit d-nului Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, prilejul de a întregi această activitate cu o campanie de colectare de cărţi pentru comunităţi de români aflate înafara graniţelor ţării. Ştim cu toţii, bibliotecari şi decidenţi, faptul că biblioteca uneşte oameni şi ne dorim să implicăm cât mai mulţi membri ai comunităţii în aceste campanii.", a declarat Raluca Istrate, bibliotecar-formator, iniţiatoarea proiectului.

[... mai mult]

Colocviu profesional
"De la manuscris la e-book"

- 22 aprilie 2013 -

Prima activitate derulată în cadrul Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor se înscrie în registrul activităţilor profesionale, fiind un colocviu la care au participat bibliotecari din bibliotecile publice din judeţ. Intitulată sugestiv De la manuscris la e-book, această activitate şi-a propus o incursiune în istoria scrisului, a tiparului şi a bibliotecii, oferind organizatorilor şi prilejul de a convoca a doua instruire profesională a "breslei bibliotecarilor sătmăreni", sub auspiciile filialei locale a ANBPR.
Alte puncte de pe ordinea de zi au vizat analiza raportărilor statististice de la prima întălnire trimestrială din acest an, oportunităţile pe care le aduce cea de-a cincea rundă a Programului Naţional Biblionet pentru bibliotecile locale din Judeţul Satu Mare şi colaborarea bibliotecilor publice cu APIA în vederea accesării şi susţinerii programelor pentru fermieri.



Cursuri destinate bibliotecilor comunale partenere în Programul naţional Biblionet

- 8-10 aprilie 2013 -

În perioada 8-10 aprilie Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în parteneriat cu Fundaţia Irex România, a organizat seria a 4-a de cursuri destinate bibliotecilor comunale partenere în Programul naţional Biblionet.
Bibliotecarele din Batarci, Petreşti, Bixad, Medieşu Aurit, Apa, Căpleni, Sanislău, Berveni au petrecut trei zile întregi împreună cu noi, trainerii şi au lucrat din greu. Au învăţat lucruri noi şi acum abia aşteaptă să aplice cunoştinţele acumulate în comunităţile lor. La sfârşitul cursului erau foarte entuziasmate cu privire la dezvoltarea serviciilor pentru comunitatea lor şi sigure că vor putea obţine resursele de care au nevoie pentru a implementa aceste servicii.
De abia aşteptăm să auzim veşti despre succesul lor.





Digitales - Povestea "altfel"

- 1-5 aprilie 2013 -

În perioada 1-5 aprilie Biblioteca Judeţeană Satu Mare a oferit unui număr de 10 elevi de la Colegiul economic "Gh. Dragoş" şansa de a participa la cursul de "Povestiri digitale" organizate în cadrul activităţilor şcolare din săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun!".
Cu ajutorul unor programe de calculator au învăţat să combine imagini şi sunet, rezultatul fiind un filmuleţ de circa 2 minute bazat pe o poveste scrisă de realizator.
Cei 10 elevi s-au dovedit a fi glumeţi şi talentaţi, iar tehnica de calcul nu le-a pus mari probleme.
În cele cinci zile de curs ei au învăţat să editeze fotografiile personale care au stat la baza poveştii (scriptului), să înregistreze şi să editeze sunetul, să realizeze filmul propriu-zis cu programul Windows Live Movie Maker, să sincronizeze sunetul cu imaginea. Cu toate că munca lor a fost una individuală nu s-au plictisit deloc.
Filmele lor au fost apoi postate pe Youtube şi le-am putut viziona şi noi.
Credem că acest curs s-a dovedit o alternativă plăcută şi utilă de învăţare şi suntem sigure că lucrurile pe care le-au învăţat acum le vor folosi şi altă dată pentru a face "altfel" de proiecte la şcoală, pentru concursurile şcolare tematice şi poate într-o bună zi vor candida la Oscar.
Vă invităm şi pe voi la vizionare:

Alina | Cristi | Alina | Mihai | Iulian | Sebi | Lucut | Sorina | Darius



Lansare de carte
"Sfânta taină a preoţiei", Preot Alexandru Tincu

- 4 aprilie 2013 -

Joi, 4 aprilie 2013, cu începere de la orele 14, la Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr", apreciatul preot ortodox Alexandru Tincu şi-a lansat volumul "Sfânta taină a preoţiei", volum apărut sub auspiciile editurii sătmărene Citadela.

[... mai mult]



"Maratonul poveştilor"

- 2 aprilie 2013 -

"Maratonul poveştilor" - o activitate, destinată copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară se derulează în cadrul Secţiei de împrumut pentru copii, de luni până vineri, în parteneriat cu Asociaţia Zibo Help şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, având ca principal obiectiv încurajarea lecturii ca alternativă de petrecere a timpului liber, atât în mediul familial cât şi în spaţiul bibliotecilor.
La acestă activitate şi-au anunţat participarea peste 600 de copii, de la numeroase şcoli şi grădiniţe din municipiu şi judeţ, iar bibliotecarii au pregătit pentru ei multe surprize.

[... mai mult]



Conferinţă de presă

- 1 aprilie 2013 -

Astăzi, 1 aprilie 2013, cu începere de la ora 11, Biblioteca Judeţeană Satu Mare a organizat o conferinţă de presă având ca temă deschiderea filialei de carte românească în Cassino, Regiunea Frosinone, Italia.
La eveniment a participat d-nul Mircea Ardelean, fostul manager al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, iniţiatorul proiectului - alături de d-na Monica Antonescu, fiica regretatului Nae Antonescu -, d-na Angela Câmpian, directorul interimar al instituţiei gazdă şi Paula Horotan, şef serviciu relaţii cu publicul.
Prin acestă conferinţă de presă, conducerea Bibliotecii Judeţene Satu Mare a prezentat în detaliu cursul evenimentelor care au avut ca rezultat deschiderea filialei din Cassino, de la stadiul de idee până la transpunerea ei în realitate.
Acum, o comunitate de români din Cassino (cca. 700 de membri) se bucură de peste 650 de publicaţii în limba lor maternă, graţie ducerii la îndeplinire a acestu proiect generos.
Biblioteca Judeţeană Satu Mare îşi exprimă încă o dată recunoştinţa faţă de conducerea Consiliului Judeţean pentru susţinerea financiară şi logistică a acestui demers, faţă de autorităţile locale din Cassino şi Asociaţia italo-română "Dor" pentru implicarea activă în viaţa culturală şi socială a comunităţii româneşti.


"Sătmărenii şi Şcolile Beiuşului"

- 28 martie 2013 -

Joi, 28 martie 2013, începând cu orele 1400 în Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene Satu Mare a avut loc vernisajul expoziţiei "Sătmărenii şi şcolile Beiuşului". Cu acest prilej, dr. Viorel Câmpean, bibliotecar la secţia Colecţii Speciale şi Fond de Patrimoniu a prezentat publicului o expunere în imagini, pentru ilustrarea relaţiilor dintre sătmăreni şi "cetatea culturală" a Beiuşului.
Anul acesta se împlinesc 185 de ani de la înfiinţarea Liceului "Samuil Vulcan" din Beiuş, care avea să devină un important centru educaţional şi cultural pentru românii din Nordul Transilvaniei. O pleiadă de personalităţi sătmărene s-au format în acest focar de cultură. Merituoşi profesori sătmăreni au predat la catedrele Beiuşului, unii ajungând chiar să conducă destinele unor instituţii şcolare din frumosul oraş bihorean. , a declarat Viorel Câmpean.
La eveniment au fost invitaţi să participe oficialităţi publice locale, oameni de cultură, iubitori de carte, pasionaţi de istorie şi publicul larg.

[... mai mult]


Basarabia, pământ românesc

- 27 martie 2013 -

Miercuri 27 martie 2013, începând cu orele 12, Biblioteca Judeţeană Satu Mare a marcat împlinirea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Sub genericul "Basarabia, pământ românesc" la Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr" s-au desfăşurat o serie de activităţi dedicate acestui eveniment: expoziţii de documente, alocuţiuni rostite de reprezentanţii asociaţiilor invitate, momente literar muzicale, precum şi prezentarea materialului "O filă din epopeea Marii Uniri", de către bibliotecarul Mircea Pîrlea.
În magnificul an 1918, o stea a strălucit pe cerul Basarabiei, o stea care a călăuzit poporul român din stânga Nistrului spre mama România. Această filă importantă din epopeea Marii Uniri ce urma să fie desăvârşită la 1 Decembrie, o omagiem acum, a declarat Mircea Pîrlea, iniţiatorul şi organizatorul acţiunii.
La manifestare au luat parte reprezentanţi ai Asociaţiei ProBasarabia şi Bucovina-filiala Satu Mare, Asociaţiei Refugiaţilor, Expulzaţilor şi Deportaţilor pe motive etnice-filiala Satu Mare, Asociaţiei Prietenie fără Frontiere, membri ai Cenaclului Afirmarea condus de poetul Ion Bala, precum şi un grup de elevi de la Liceul Tehnologic de Construcţii de Maşini UNIO. De asemenea, din partea Consiliului Judeţean Satu Mare a fost prezent d-nul Preşedinte Mihai Adrian Ştef şi din partea Instituţiei Prefectului, Director de cancelarie, d-nul Sorin Martin Vereş.

[... mai mult]






Biblioteca Judeţeană Satu Mare a deschis o filială de carte românească în localitatea Cassino, Regiunea Frosinone din Italia

- 20-21 martie 2013 -

Unul dintre cele mai îndrăzneţe visuri ale bibliotecarilor sătmăreni, acela de a avea o filială de carte românească în Italia, a devenit realitate. Ideea s-a născut în urmă cu mai bine de un an şi îi aparţine fostului manager al Bibliotecii Judeţene Satu Mare, d-nul Mircea Ardelean, şi d-nei Monica Antonescu, fiica regretatului Nae Antonescu, actualmente preşedintele Asociaţiei italo-române "Dor". Ideea a devenit apoi un obiectiv managerial şi o priorotate în cadrul programului propus de conducerea bibliotecii.
În perioada 20-21 martie, o delegaţie sătmăreană, constituită din patru membri, a poposit pe tărâm italian, ducând cu ea 650 de publicaţii în limba română, multă dragoste pentru comunitatea românească din Cassino şi respect nemărginit pentru autorităţile locale italiene şi pentru Asociaţia "Dor". Evenimentul a fost prilejuit de cea de-a doua ediţie a proiectului Cassino che legge. Il libro non ? un mattone, anzi...s?! ( în traducere aproximativă Cassino citeşte. Cartea nu este o crămidă, sau dimpotrivă...!)
Românii din localitatea Cassino şi din împrejurimi au primit cu mare bucurie delegaţia sătmăreană şi cu mare interes donaţia de carte oferită de Biblioteca Judeţeană Satu Mare, iar autorităţile locale şi colegii bibliotecari au apreciat în termeni pozitivi gestul nostru şi importanţa pe care o au cărţile în formarea personalităţii umane.
La evenimentul festiv de deschidere a filialei, organizat în cadrul Bibliotecii locale "Pietro Malatesta" au participat: Eva Lenghel, consilier principal, Compartimentul turism, promovarea mediului de afaceri, activităţi culturale din Cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare; Paula Horotan, şef serviciu relaţii cu publicul, Biblioteca Judeţeană Satu Mare; Raluca Ioana Câmpian, bibliotecar, Biblioteca Judeţeană Satu Mare şi Ionucz Attila, angajat al Consiliul Judeţean Satu Mare, din partea delegaţiei române şi prof. Monica Elena Antonescu, preşedintele Asociaţiei "Dor"; prof. Ion Chiriţă, vicepreşedintele Asociaţiei "Dor"; Danilo Grossi, consilier în domeniul cultural, Primăria Cassino; Mario Costa, consilier în domeniul afacerilor şi comerţului, Primăria Cassino; Pasquale Perrone, preşedintele asociaţiei oamenilor de afaceri "Eranos", din partea oficialităţilor italiene, membri ai comunităţii româneşti.
În cadrul evenimentului de inaugurare, Bibliotecii Judeţene Satu Mare i-a fost decernată o plachetă, din partea Asociaţiei "Dor", în semn de recunoştinţă pentru donaţia de cărţi în limba română.
Pe percursul şederii în Italia, delegaţia sătmăreană a participat la numeroase evenimente organizate de oficialităţile locale cu prilejul celebrării Sfântului Benedict, întemeietorul Mănăstirii Montecassino (anul 529) şi patronul spiritual al localităţii Cassino: slujba solemnă pontificală prezidată de S Ecc. Rev.ma Giovanii Battista Re, Prefectul emetit al Congregaţiei Vesconi, la Mănăstirea Montecassino; târg medieval, paradă medievală, Procesiunea Sf. Benedict în centrul oraşului Cassino şi la un concert de muzică simfonică, susţinut de Orchestra de cameră "B. Nicoletti" din Cassino.


Chipul Mamei şi eternul feminin

- 8 martie 2013 -

Secţia de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare găzduieşte expoziţia tematică de carte şi pictură
"Chipul Mamei şi eternul feminin".
Publicaţiile şi reproducerile după picturile marilor artişti Pino Daeni şi Vladimir Volegov surprind femeia în diferite etape ale vieţii, de la tânăra mamă până la bunica blajină, cu părul nins.
Alături de această expoziţie, puteţi admira felicitări realizate cu mare migală şi infinită imaginaţie de către copiii care frecventează biblioteca.




Vizita grupului Iedera (Borostyán)

- 4 martie 2013 -

Secţia de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare, a primit ieri, 4 martie, vizita grupului Iedera (Borostyán), grup format din 11 elevi de la Şcoala Gimnazială Bălcescu-Petöfi şi coordonat de d-na prof. Herczeg Antónia Csilla.
Scopul vizitei s-a concretizat în prezentarea proiectului iniţiat de către cei 11 temerari, Porţi secuieşti - Porţi verzi (Székely kapuk - Zöld kapuk). Cu ajutorul unor desene şi picturi realizate cu mare migală şi inepuizabilă imaginaţie şi printr-un scurt program liric şi muzical, participanţii au transmis oamenilor mari mesajul că stă în puterea lor să protejeze mediul înconjurător şi pădurile şi că fiecare copac are povestea lui.
Proiectul a debutat la data de 1 decembrie 2012 şi se derulează până la data de 8 martie 2013 şi se înscrie într-un concurs internaţional de proiecte la care participă elevi din mai multe ţări precum Ungaria, Slovacia, Ucraina, Polonia şi România.
După această dată, lucrările elevilor sătmăreni vor fi expuse la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în cadrul Secţiei de împrumut pentru copii şi vor fi prezentate participanţilor la acţiunile bibliotecii în cadrul programelor Săptămâna Şcoala altfel şi Nocturna bibliotecilor (26/27 aprilie 2013).




Anul editorial sătmărean - 2012
ediţia a XIV-a

- 28 februarie 2013 -

Anul editorial sătmărean revine acasă, la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în găzduirea Sălii de lectură "Gheorghe Bulgăr".
Aici, în acest spaţiu, în urmă cu mulţi ani, s-a născut ideea organizării unui astfel de eveniment, aici s-au întâlnit scriitori, editori, gazetari şi bibliotecari; de aici a plecat prima ştire referitoare la Anul editorial sătmărean., a declarat Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Anul editorial sătmărean, prin cele 13 ediţii de până anum, s-a dovedit a fi un eveniment important pentru comunitarea culturală locală şi judeţeană. Pe parcursul anilor, această sărbătoare a cărţii s-a impus ca fiind un brand al sătmărenilor pasionaţi de cultură, brand ce a depăşit limitele geografice ale judeţului, fiind apreciat şi mai apoi preluat de către alte biblioteci şi autorităţi de rang judeţean din ţară.
Toate ediţiile anterioare au benefiaciat de recunoaşterea şi sprijinul financiar al autorităţilor. Anul editorial sătmărean 2012, la ediţia cu numărul 14, însumează 210 cărţi, 57 de publicaţii periodice şi nouă CD-uri.
Ineditul acestei ediţii constă în faptul că pentru prima oară Anul editorial sătmărean se întâlneşte cu Gala cărţii universitare, reunind astfel, sub o cupolă unică, două evenimente de aceeaşi factură, motiv pentru care secţiunea "cartea universitară" va beneficia de o poziţie bine definită în cadrul evenimentului, a mai declarat Angela Câmpian.
La eveniment au fost prezenţi oaspeţi de seamă, oficialităţile judeţului şi ale municipiului, scriitori, editori, jurnalişti, iubitori de carte şi frumos.

[... mai mult]




Prezentarea raportului de activitate pe anul 2012

- 14 februarie 2013 -

Joi, 14 februarie a.c., a avut loc prezentarea bilanţului pe anul 2012 la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în prezenţa presedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Bilanţul a fost rezumat de către Angela Câmpian, director interimar, Paula Horotan, şef serviciu relaţii cu publicul şi Bianca Ciceo, şef birou achizţie, dezvoltarea şi prelucrarea informatizată a colecţiilor.







Volumul "Incunabulele Colecţiilor speciale sătmărene",
autor Marta Cordea
a fost lansat la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 13 februarie 2013 -

Volumul Incunabulele Colecţiilor speciale sătmărene prezintă prin intermediul textelor şi imaginilor, în condiţii grafice deosebite, atât cercetătorilor în carte veche, cât şi publicului larg, ceea ce Biblioteca Judeţeană Satu Mare are mai rar şi mai valoros. Incunabulele constituie cele mai valoroase realizări tipografice, ele ilustrând pe de o parte tehnica tiparului la începuturile ei, pe de alta oferă publicului posibilitatea întâlnirii cu desăvârşita artă a cărţii din secolul al XV-lea. Printre cele cinci tipărituri provenind din perioada de leagăn a tiparului, care se regăsesc în Colecţia de carte veche a bibliotecii şi care sunt descrise în volum, există un exemplar unicat, precum şi rarităţi bibliofile în ţară.
Expoziţia dedicată secţiei Colecţii speciale şi fond de patrimoniu constă din imagini care reflectă principalele activităţi profesionale şi ştiinţifice ale celor doi bibliotecari ai acestei secţii, dr. Viorel Câmpean şi Marta Cordea, fiind expuse volumele şi lucrările publicate de aceştia, precum şi fotografii realizate cu prilejul diferitelor expoziţii pe care cei doi specialişti le-au organizat de-a lungul timpului. Un loc important în cadrul expoziţiei îl ocupă principalele personalităţi ale culturii sătmărene şi volumele redactate de acestea. De asemenea, în cadrul expoziţiei pot fi vizionate un număr mare de imagini reprezentând incunabulele secţiei şi alte volume preţioase de carte veche străină şi românească.
Prin organizarea acestor două evenimente, lansarea volumului "Incunabulele Colecţiilor speciale sătmărene" şi expoziţia de carte şi imagini ce reflectă activitatea celor doi specialişti Marta Cordea şi Viorel Câmpean, dorim să dezvăluim cercetătorilor şi publicului larg documente de o inestimabilă valoare dar şi munca, pasiunea şi dăruirea celor care slujesc în promovarea ideii că informaţia tipărită rămâne indispensabilă pentru cei care doresc să aibă o atitudine activă în faţa culturii, a declarat d-na Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
La cele două evenimente au fost invitaţi oameni de cultură şi prieteni ai cărţii. Dintre cei care au luat cuvântul, amintim pe George Vulturescu, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional a Judeţului Satu Mare, prof. dr. Bura László, Aurel Pop, directorul Editurii "Citadela", Mariana Gârbe, bibliograf băimărean, Angela Câmpian, director interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Volumul şi expoziţia au fost prezentate de cei doi bibliotecari care îşi desfăşoară activitatea la secţia de carte veche, Marta Cordea şi dr. Viorel Câmpean.
Despre Incunabul: Carte datând din faza de "leagăn" (lat. incunabula) a tiparului, adică de la apariţie până în jurul anului 1500, perioadă în care forma cărţii a evoluat de la manuscris la tipăritură, căpătând o înfăţişare foarte asemănătoare celei de astăzi prin introducerea foii de titlu, ornamentelor tipografice etc.


[... mai mult]


Galei Laureaţilor sătmăreni - Ediţia a V-a

- 08 februarie 2013 -

În cadrul celei de a V-a ediţii a Galei Laureaţilor Sătmăreni , eveniment organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Primăria Municipiului Satu Mare, din data de 8 februarie a.c. s-au decernat zece diplome de excelenţă, 40 diplome de merit şi marele premiu Omul Anului 2012.
Domnului Ioan Mircea Ardelean, fostul director al Bibliotecii Judeţene Satu Mare în prezent director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare i s-a acordat o diplomă de excelenţă pentru activitatea desfăşurată în calitate de manager al Bibliotecii Judeţene Satu Mare. Printre cei nominalizaţi s-a numărat şi colega noastră, Angela Câmpian, căreia i s-a decernat o diplomă de merit.





Lecţia de istorie :
Unirea Principatelor române

- 24 ianuarie 2013 -

Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în parteneriat cu Colegiul Naţional Doamna Stanca a organizat manifestarea intitulată Lecţia de istorie: Unirea Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească. Acţiunea s-a derulat joi, 24 ianuarie, cu începere de la orele 1230, la Sala de lectură Gheorghe Bulgăr.
Principalul obiectiv al manifestării este acela de a omagia împlinirea a 154 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Ideea organizării acestui eveniment a pornit de la iniţiativa celor două instituţii partenere care şi-au propus să prezinte o lecţie de istorie "altfel" , în sensul că lecţia va fi susţinută de către elevi, nu de către profesori. Cei care îşi aduc aportul la structurarea şi predarea lecţiei de istorie sunt elevii claselor a V-a şi a X-a A de la prestigiosul colegiu sătmărean, îndrumaţi de d-na prof. Maria Govor. Harnicii elevi au pregătit şi un scurt moment literar-artistic alcătuit din recirări de poezii, joc de roluri şi desene ce vor reda aspecte şi situaţii din istoria românilor.
Eveniment de însemnătate istorică deosebită, Unirea Principatelor Române de la 1859 a reprezentat unul din momentele cele mai de seamă ale procesului de constituire a României moderne, un capitol de istorie care trebuie marcat şi cinstit aşa cum se cuvine. Lecţia de istorie care se derulează la Biblioteca Judeţeană este un model demn de urmat pentru dascălii şi elevii care se implică activ în procesul educativ şi care nu ezită să folosească resursele bibliotecii pentru a-şi desăvârşi educaţia, a declarat d-na Angela Câmpian, director interimar.

[... mai mult]






Ziua Culturii Naţionale,
marcată la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 15 ianuarie 2013 -

Marţi, 15 ianuarie, cu începere de la orele 1130, Biblioteca Judeţeană organizează evenimentul Cultura sătmăreană în cadrul culturii naţionale. Sub acest generic vor fi deschise expoziţii tematice de documente, lansări şi prezentări de lucrări literare şi ştiinţifice, recitaluri de muzică şi poezie.
Alături de Biblioteca Judeţeană, la desfăşurarea acestui eveniment cultural iau parte: Universitatea de Vest Vasile Goldiş filiala Satu Mare, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Satu Mare, Muzeul Judeţean Satu Mare, Cenaclul Afirmarea, Centrul Cultural G. M. Zamfirescu.
Expoziţiile organizate la Sala de Lectură Gheorghe Bulgăr şi la Secţia de împrumut pentru copii sunt dedicate împlinirii a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Secţia de împrumut pentru adulţi găzduieşte o expunere de carte cu tema Cultura sătmăreană în cadrul culturii naţionale.
Eternul Eminescu este pentru noi, românii, un simbol al culturii noastre naţionale. Opera sa ce dăinuie peste veacuri reprezintă cea mai frumoasă imagine a României. În semn de eternă recunoştinţă şi profundă admiraţie, Biblioteca Judeţeană Satu Mare îl va omagia pe Eminescu şi va marca Ziua Culturii Naţionale printr-o suită de activităţi care, sperăm noi, vor încânta auditoriul., a declarat d-na Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Programul manifestărilor :
- Deschiderea evenimentului ;
- Medalion de muzică şi poezie dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu susţinut de Ionel Bledea şi de actorul Carol Erdos;
- Prelegerea cu titlul Cultura sătmăreană în cadrul culturii naţionale susţinută de gazetarul Voicu D. Rusu ;
- Prezentarea publicaţiei Sătmărenii şi Mihai Eminescu, apărută sub semnătura lui George Vulturescu ;
Lansări şi prezentări de carte :
o Catalogul speciilor de animale din judeţul Satu Mare ( Oaş, Codru şi Someş ), volum purtând semnătura prorectorului Universităţii de Vest Vasile Goldiş, filiala Satu Mare , prezentat de autor ;
o Dicţionar de microbiologie generală şi biologie moleculară, lucrare apărută sub auspiciile Academiei Române ;
o 300 de ani de la colonizarea şvabilor dunăreni în comitatul Satu Mare, lucrare editată de Muzeul Judeţean Satu Mare şi Forumul Democrat al Germanilor din judeţul Satu Mare şi prezentată de Paula Virag;
o Istoria jurnalismului din România în date, volum coordonat de Marian Petcu şi prezentat de Viorel Câmpean şi Aurel Pop;
- Moment literar-muzical susţinut de Cenaclul Afirmarea, condus de poetul Ion Bala
o Literatura română de azi : Poezia-Proza, lucrare ce poartă semnătura lui Ioan Holban, prezentată de Ioan Nistor şi Gheorghe Glodeanu.

[... mai mult]


Ciupercile şi poezia

- 1 ianuarie 2013 -

Întâlnire cu poetul Jánk Károly şi cu actorul András Gyula. Întâlnirea a avut loc cu ocazia apariţiei volumului de poezii "Őzláb Rudi és társai" (Piciorul căprioarei şi cele asemenea ei) de Jánk Károly.
András Gyula a vorbit despre diferitele ciuperci pe baza unor imagini proiectate, iar Jánk Károly a citit din poeziile sale referitoare la ciupercile prezentate.
Evenimenul a avut loc joi, 10 ianuarie, ora 15, în Sala de lectură Gheorghe Bulgăr a Bibliotecii Judeţene


Arhivă evenimente 2012

Arhivă evenimente 2011

Website counter

Ultima actualizare : 28.01.2014