Dragobetele sărută fetele,
Ediţia a III-a la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

  22 februarie 2019

Biblioteca Judeţeană, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Colegiul Naţional "Doamna Stanca", organizează vineri, 22 februarie, cu începere de la ora 12, un eveniment dedicat sărbătorii dragostei la români, Dragobetele.
Evenimentul iniţiat de către bibliotecarii Secţiei de împrumut pentru adulţi se va desfăşura în Sala de lectură "Gheorghe Bulgăr" şi va reuni o serie de activităţi menite să aducă în faţa publicului prezent străvechile obiceiuri populare româneşti dedicate acestei sărbători.
Mândruţele şi feciorii din clasele a X-a B şi a XI-a C de la Colegiul Naţional "Doamna Stanca", sub îndrumarea doamnei profesor Pintea Laura, vor prezenta scurte scrisori sau alte creaţii literare având ca subiect dragostea.
Cele mai reuşite creaţii literare vor fi recompensate de către organizatori cu diplome şi premii în cărţi, în special romane şi volume de poezii de dragoste din literatura română şi cea universală. Mândruţele vor primi şi crenguţe de busuioc, să-l pună sub pernă, existând credinţa că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

Despre Dragobete:
Pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul, spiritualitatea populară consemneaza şi Dragobetele, zeu al tinereţii in Panteonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii.
Dragobetele este un fel de Cupidon românesc, zis nu întâmplător şi Cap de Primăvară, pentru că el are de a face cu energia originară pornită de la Soare, este însuşi principiul vital, adică cea mai de bază particulă a ideii de viaţă, Iubirea.
Sărbătorită cu mult fast în toate culturile, la români iubirea este celebrată de Dragobete, din cele mai vechi timpuri. Unii zic că sărbătoarea a făcut rădăcini la noi încă de pe vremea dacilor.
"Zân de esenţă solară, apropiat de divinităţi ale naturii şi dragostei, Dragobetele ar descinde dintr-o străveche Zeiţă Pasăre, această zeiţă devenind, în zeci de mii de ani, Marea Zeiţă a Pământului, unele atribute ale ei regăsindu-se la Maica Domnului, Baba Dochia sau Sfânta Vineri. Unele legende româneşti îl amintesc pe Dragobete Iovan ca pe fiul Babei Dochia, despre care unii mitologi sugerează că ar fi o Mare Zeiţă a Pământului", scrie despre el Marcel Lutic în Timpul sacru - Sărbătorile de altădată (Iaşi, 2009).
Dragobetele era imaginat ca un flăcău voinic, puternic, frumos şi tare iubitor, care putea fi întâlnit prin păduri. De obicei inspira dragoste curată şi încredere, ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în special.
Pe vremuri, de ziua Dragobetelui, tinerii se îmbrăcau în cele mai frumoase haine pe care le aveau, se duceau pe luncă sau în păduri ca să culeagă primele flori ale primăverii: viorele, ghiocei, toporaşi. Cu buchetele în mâini, fetele cântau şi, la ceasul prânzului porneau în fugă către sat, în timp ce flăcăii încercau să le sărute. De aici şi expresia "Dragobetele sărută fetele". Dacă vreunei fete îi era drag unul dintre băieţi, se lăsa prinsă. Sărutul înseamna logodna cu acesta, începutul iubirii dintre cei doi. Seara, deja ştia toată comunitatea.
Toţi cei care participau la această sărbătoare şi respectau tradiţia erau feriţi de boli în noul an şi aveau parte de belşug şi bunăstare.
În anumite regiuni ale ţării, ajunul Dragobetelui seamănă cu noaptea de Bobotează pentru că fetele mari, curioase să-şi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, sperând că Dragobetele le va ajuta să viseze chipul viitorului soţ.