CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

Lansarea antologiei de versuri
"Instrumentul de tortură"
semnată de Ioan Bran


 


 


 


 


Discursul d-lui Ioan Mircea Ardelean, Directorul Bibliotecii Judeţene Satu Mare, cu ocazia acestui eveniment


Doamnelor şi domnilor,stimaţi invitaţi
Nu pot să afirm că sunt un cunoscător de poezie, un iubitor de poezie autentică mă simt însă, mai ales de când ocup funcţia de manager al acestei instituţii. Ştiam puţine lucruri despre poetul Ioan Bran (1942-1988), din scurta prezentare pe care dl.George Vulturescu i-o face în cunoscutul său "Dicţionar, Cultură şi literatură în ţinuturile Sătmarului", apărut în anul 2000. Aflasem de acolo că un tânăr poet, în floarea vârstei, dorind să-şi construiască propria casă, a suferit un cumplit accident, care l-a împiedicat apoi să mai păşească, pe pământ. Nu l-a putut însă nimic împiedica să păşească prin Grădinile Poeziei, deşi vorba lui Dorin Sălăjan, era deja "un poet cu aripile frânte".
Câteva episoade din biografia acestui creator logodit cu suferinţa sunt impresionante. Astfel, anii vieţii lui pot fi împărţiţi în două : 46 de ani, din care 23 străbătuţi tinereşte, aspirând către sferele înalte ale spiritului - ajutat de puterile fizice şi alţi 23 de ani imobilizat la pat, dar păstrându-şi şi în aceste condiţii idealurile. Şi dacă am amintit de o logodnă, am făcut-o pentru că m-am gândit la fata care trebuia să-i devină soţie lui Ioan Bran; întoarsă din Baia Mare după ce şi ea suferise un accident, l-a îngrijit cu un devotament exemplar.
Puţini dintre noi sunt învredniciţi de un asemeanea devotament. Prietenul George Vulturescu afirma despre volumul lui Ioan Bran, "Stări tranzitive", că este "o carte despre arta de a iubi oamenii, un tratat despre arta transformării în lumină". Abia după ce am citit această frază am înţeles devotamentul de care s-a bucurat poetul Deosebitelor iubiri.
Bucuria lansării de astăzi este întregită de faptul că volumul care ajunge acum în mâinile iubitorilor de poezie a fost îngrijit de către fosta noastră colegă de breaslă, Mariana Gârge, care a debutat în profesie, fiind bibliotecară la Bârsău de Sus. Faptul că ea a valorificat unele manuscrie aparţinând lui Ioan Bran, dovedeşte că şi-a făcut cu prisosinţă datoria, aşa cum cred, şi sper că şi-o fac şi astăzo bibliotecarii noştri, răspândiţi în judeţul nostru.
D I R E C T O R
Ec. Ioan Mircea Ardelean

Website counter

Ultima actualizare : 09.11.2011